Poem Rachetă

Bătrână lună ochii mei sunt lună plină cu urme de paşi
nu departe Romeo al Tristei Figuri în turmentatul râu Pierre Nebunul nătângă lună
Ah posibilă lună în Cer te obţinem mai întâi o fără soli constelaţie de nume
ca şi cum Dumnezeu e posibil precum totul e posibil astfel încât vom atinge o nouă viaţă.

Politicieni ai lunii scheunând şi disputând în eternitate pământul
chiar dacă nici o stea nu e tulburată de ţipetele smintiţilor din Hollywood
Viaţa trecută şi viaţa nouă una lângă alta îl va descoperi Biserica Catolică pe Christos drept Jupiter
Cuprins de furie e Mahomed pe Uranus fi-va Budha satisfăcător pe flegmatice planete
Ori găsi-vom noi templele lui Zoroastru înflorind pe Neptun?

Ce nou şi monstruos proiect ecleziastic pe întregul univers încolţeşte în mintea muribundului Papă?
Singurul Veritabil poet e savantul el ne oferă luna
el ne făgăduieşte stelele ne va făuri un nou univers dacă va fi nevoie
Ah Einstein ţi-aş fi trimis înfocatele-mi manuscrise,
Ah Einstein la părul tău alb aş fi făcut pelerinaje!
Ah camarazi călători v-am scris un poem în Amsterdam în Cosmosul
Unde Spinoza cu mult timp în urmă şi-a odihnit magicele-i lentile
Vă scriu un poem de demult deja picioarele-mi sunt scăldate în moarte
Aici sunt gol fără identitate
Cu mai mult trup decât o trăsătură suavă de neagră peniţă de hârtie moale
aşa cum stea către stea din lumina soarelui egale nenumărate cugetări îşi vestesc
într-o cută a universului unde se afla Whitman
şi unde Blake şi Shelley l-au văzut pe Milton vieţuind precum într-un templu presărat cu stele
în orbita-i meditând trist şi văzător a toate –
Acum la sfârşit mult iubit fraţi ai unei necunoscute lumi pot să vorbesc
unor voi în carne şi oase printre Vaporii Platonici ai Eternităţii ghemuit în oricare formă
sunt o altă stea
Vrei să-mi digeri poemele sau să le citeşti
ori să contempli în lumina plăcerilor mate de aluminiu paginile lipsite de soare
visezi sau decodifici şi accepţi cu nepăsătoare vibrare a antenelor necunoscute lucruri?
am vreun înţeles pentru verde înflorita corolă de ochi receptori ai avut viziuni divine?
În ce parte floarea soarelui de milioane de sori se întoarce rotit?
Aceasta e racheta mea propria-mi rachetă cu care mi-am trimis în neant mesajul
Cineva acolo sus să mă audă
nemurirea mea
fără oţel sau bazalt sau diamant aur sau foc mercuric
fără paşapoarte umplând cabinetele bucăţi de hârtie focoase nucleare
la urma urmei fără mine
gând pur
mesaj întru totul şi pretutindeni acelaşi
Mi-am trimis racheta să aselenizeze pe orice planetă ce o aşteaptă
preferabile pioase planete cu un fel de-a trăi fără bani
planete cvadridimensionale unde Moartea rulează filme
plantele vorbesc politicoase despre străvechea fizică şi poezia însăşi e fabricată de copaci
ultima planetă unde Suprema Raţiune a Universului stă aşteptând un poem să aterizeze în buzunaru-i de aur
împreunând celelalte trăsături semne confuze priviri amoroase ţipete muzicale de disperare şi milioane de intraductibile cugetări ale broaştelor
vă trimit racheta mea de o uluitoare compoziţie
mai mult decât păru-mi sămânţa sau celulele corpului meu
grăbitul gând ce zboară în spaţiu odată cu dorinţa mea aidoma universului şi mai iute ca lumina
şi pentru moment părăsesc toate celelalte incomplete întrebări pentru a mă întoarce să dorm în întunecosu-mi pat din ţărână.
Amsterdam 1958