Cântec

Greutatea lumii
e iubirea.
Sub povara
singurătăţii,
sub povara
nesatisfacţiei

povara
povara ce-o cărăm
e iubirea.

Cine poate nega?
În vise
atinge
trupul,
în gândire
plăsmuieşte-un
miracol,
în imaginaţie
angoase
până se naşte
în uman –

priveşte din inimă
arzând cu puritate –
fiindcă povara vieţii
e iubirea,

dar noi cărăm povara
obosiţi,
şi astfel avem nevoie de odihnă
în braţele iubirii
în sfârşit,
ne trebuie odihnă în braţele
iubirii.

Nici o odihnă
fără de iubire
nici un somn
fără vise
de iubire –
fii nebun sau de gheaţă
obsedat de îngeri
sau maşini,
ultima dorinţă
e iubirea
- nu poţi fi aspru,
nu poţi nega,
nu te poţi înfrâna
dacă respingi:

povara e prea grea

- trebuie să dai
fără nimic în schimb
cum e redat
gândul
în singurătate
în toată perfecţiunea
excesului său

Trupurile calde
strălucesc împreună
în întuneric,
mâna se mişcă
spre mijlocul cărnii,
pielea tremură
de fericire
şi sufletul vine
voios spre ochi –

da, da
asta –i
ce-am vrut,
mereu am vrut,
mereu am vrut,
să mă întorc
la trupul
în care am fost născut.