Kaddish

KADDISH
pentru
Naomi Ginsberg 1894 – 1956

Ce straniu să mă gândesc acum la tine, dusă fără corsete şi fără ochi,
în timp ce mă plimb pe însoritul trotuar din Greenwich
Village.
centrul Manhattan-ului, amiază luminoasă de iarnă, şi am stat treaz
toată noaptea, vorbind, vorbind, citind cu voce tare Kaddish-ul,
ascultând bluesul lui Ray Charles urlat orb în
gramofon
ritmul, ritmul - şi amintirea ta în minte trei ani apoi – Şi am citit cu voce tare ultimele
strofe triumfătoare ale lui Adonais – plângând, dându-mi seama cât suferim -
Şi cum Moartea este leacul la care toţi cântăreţii visează, cântă, îşi
amintesc, profeţie ca si-n Imnul Evreiesc, sau
Cartea Budistă a Răspunsurilor – şi propria mea închipuire
a unei frunze veştede – în zori –
Visând în trecut, de-a lungul vieţii, Timpul tău – şi al meu accelerându-se
spre Apocalipsă,
momentul final - floarea ce arde în timpul Zilei- şi ceea ce urmează
după,
privind în urmă în însăşi mintea care a văzut un oraş american
o strălucire în depărtare, şi visul măreţ de Mine sau China, de tine şi
o Rusie fantomă, sau de un pat răvăşit care nu a existat
niciodată -
ca un poem în întuneric – înapoi evadat spre Uitare –
Nimic mai mult de spus, şi nimic pentru care să plângi decât pentru Fiinţele din
Vis, prinse în capcana dispariţiei sale
oftând, urlând împreuna cu el, cumpărând şi vânzând bucăţi din
închipuire, reciproc venerându-se,
venerându-l pe Dumnezeu care e prezent în toate –dorinţă sau
fatalitate? – atât timp cât dăinuie, o Viziune – şi altceva ?
Saltă în jurul meu, pe când ies şi merg pe stradă, privesc peste
umăr, Seventh Avenue, creneluri ale ferestrelor clădirilor
cu birouri care mai de care mai înalte,
sub un nor, pentru o clipă înalte ca şi cerul – şi cerul
deasupra – un vechi loc albastru.
sau în josul Bulevardului spre Sud, acolo – cum o iau spre
Lower East Side - unde tu te plimbai acum 50 de ani,
fetiţă – din Rusia, mâncând primele roşii otrăvite
din America –speriată pe docuri –
apoi răzbind cu greu prin mulţimile din Orchard Street spre
ce? – spre Newark -
spre magazinul de dulciuri, cu primele băuturi gazoase de casă din acest secol,
îngheţată bătută cu mâna într-o cameră dosnică pe podeaua din mucegăite
scânduri maro –
Spre educaţie, căsătorie, crize de nervi, operaţie,
învăţătură şi învăţând sa fii nebună, într-un vis –
ce-i viaţa asta?
Spre Cheia din fereastră - şi marea Cheie îşi aşează
capul de lumină deasupra Manhattan-ului, şi peste podea,
şi se întinde pe trotuar – într-o singură imensă rază,
deplasându-se, în timp ce cobor pe Bulevardul Nr.1 spre Teatrul
Yiddish – şi locul sărăciei
pe care l-ai cunoscut, şi pe care eu în cunosc, dar de care acum nu mai îmi pasă – Ciudat să
fi trecut prin Paterson, şi prin Vest, şi prin Europa
şi înapoi aici,
cu strigătele spaniolilor acum stând în pragul uşilor şi băieţii
bruneţi din stradă, imbatranite ca tine scări de incendiu
- Si totuşi tu nu eşti bătrână acum, povestea asta rămâne aici cu mine –
Eu, oricum, poate la fel de bătrân ca şi universul –şi cred că
el moare odată cu noi - suficient pentru a anula tot ce va veni –
Ceea ce a venit e pierdut pentru totdeauna de fiecare dată –
E bine! Asta lasă totul deschis fără nici unui regret – fără radiaţii
de frică, fără dragoste, tortură şi nici măcar o durere de dinţi spre final –
Totuşi atunci când vine este un leu care mănâncă sufletul – iar
mielul, sufletul, din noi, vai, se sacrifică foamei
feroce a transformării – păr şi dinţi – şi răcnetul
durerii de oase, craniul gol, coaste rupte, piele descompusă,
Implacabilul minţii păcălite.
Vai! vai! facem şi mai rău! Am dat de belea! Şi tu ai scăpat, Moartea
ţi-a deschis drumul, Moartea a avut Milă, tu ai terminat cu
secolul tău, cu Dumnezeu, cu calea care-l
traversează – la urma urmei ai încheiat cu tine - Pură – Înapoi la
Copilul Întunecat în faţa Tatălui tău, înaintea noastră a tuturor – înaintea
lumii –
Acolo, odihnă. Pentru tine nici o altă suferinţă. Eu ştiu unde
ai plecat, este bine.
Nici un fel de flori vara pe câmpurile din New York, fără de bucurie
acum, fără de frică de Louis,
şi fără de blândeţea şi ochelarii lui, fără de cei zece ani ai săi
de liceu, datorii, iubiri, apelurile telefonice care sperie, paturi
de tăvăleală, rude, mâini –
Nici un fel de soră Elanor,- s-a dus înaintea ta - am păstrat
secretul - tu ai ucis-o - ori ea singură s-a omorât pentru a te
suporta - o inimă bolnavă de artrită - Dar Moartea v-a luat pe
amândouă – N-are importanţă -
Nici amintirea mamei tale, lacrimi în filmele mute din 1915
săptămâni la rând - uitând, privind-o întristată pe Marie
Dressler adresându-se umanităţii, dansul Chaplin din tinereţe,
sau Boris Godounov, prezenţele lui Chaliapin la Met, umplând
sala cu vocea ţarului care plânge - stând în picioare cu Elanor
şi Max - privind şi la capitalistele care se aşezau
în loja Orchestrei, blănuri albe, diamante,
cu YPSL făcând autostopul prin Pennsylvania, în fustă-pantaloni largă, de culoare neagră,
fotografie cu 4 fete ţinându-se de mijloc, şi ochi râzători, prea naive,
singurătate virginală din 1920
toate fete îmbătrânite, sau moarte, acum, şi părul lor lung în mormânt
- norocoase sa aibă parte de soţi mai târziu -

Ai făcut-o – Am urmat şi eu – Eugen fratele meu înaintea mea (mereu
necăjit şi care, cu o mană ţeapănă se va agăţa până în ultimul moment, în timp
ce se topeşte în cancer – ori ucis – poate mai târziu – poate în curând
va gândi el -)
Şi este ultimul moment pe care mi-l amintesc, în care îi văd pe toţi,
prin mine însumi, acum – dar nu şi pe tine
Nu am anticipat ce ai simţit - care mai hidoasă şi răutăcioasă
gură căscată - a venit mai întâi - spre tine – şi-ai fost tu pregătită pentru asta?
Să mergi unde? În acel Întuneric – acolo - în acel Dumnezeu? O strălucire?
Un Stăpân în Marele Vid? Ca un ochi într-un nor negru dintr-un vis?
Adonai în sfârşit, cu tine?
Dincolo de amintirea mea! Incapabil de a ghici! Nu doar craniul galben
din mormânt, sau o lada cu praf de viermi, şi o panglică
pătată – ţeasta Morţii cu un Halou? poţi
să crezi asta?
Să fie doar soarele care străluceşte o singură dată pentru raţiune, doar o străfulgerare
a existenţei, care n-a fost nicicând?
Nimic în afară de ce avem - de ce aveai - atât de demn de milă
- şi totuşi Triumf,
Să fii fost aici, şi schimbată, ca un copac, rupt, sau
floare - hrană pentru pământ - dar nebună, cu petalele ei,
colorate, gândind Marele Univers, cutremurată, rănită la
cap, desfrunzită, ascunsă într-un spital cofraj de ouă,
învelită în pânză, suferindă – scrântită la cap, Nimicnicie.
Nici o floare nu e ca floarea aceea, care s-a cunoscut pe sine în grădină,
şi s-a împotrivit cuţitului – pierdută.
Tăiată de gheaţa unui idiot de Om de zăpadă – în chiar Primăvară -
straniu gând fantomă – un pic de Moarte - Ţurţure ascuţit în
mâna sa - încununat cu vechi trandafiri - un câine pentru ochii ei
- puţă din fabricile sordide - inimă de fier electric de călcat
Toate cele ce s-au adunat în timpul vieţii, care ne epuizează – orologii, corpuri
conştiinţă, pantofi, sâni – fii procreaţi -
Comunismul tău - ,,Paranoia’’ în spitale.
Odată ai lovit-o pe Elanor cu piciorul în gambă, ea a murit
mai târziu de inimă. Tu de atac cerebral. Adormită? în decurs de un an,
amândouă, surori întru moarte. Este Elanor fericită?
Max jeleşte viu într-un birou de pe Lower Broadway, mustaţa sa mare şi singuratică
peste Calculele contabile de la miezul nopţii, nesigur.
Viaţa îi trece – văzând cu ochii – şi de ce se mai îndoieşte acum?
Visează încă să facă bani, sau că ar fii putut să facă bani, să
fii angajat o bonă, să fii avut copii, şi chiar sa-ţi fii descoperit
Imortalitatea, Naomi?
Îl voi vedea în curând. Acum trebuie să-mi croiesc drum – pentru
a vorbii cu tine – aşa cum nu am mai făcut-o pe când aveai gură.
Pentru totdeauna. Şi suntem meniţi să ne îndreptăm spre asta, pentru Totdeauna – ca şi caii
lui Emily Dickinson – mânaţi spre Sfârşit.
Ei cunosc drumul – Aceşti Armăsari – aleargă mai repede decât ne închipuim
- trec prin chiar viaţa noastră – şi iau cu ei.


Măreţ, fără să mai fie jelit, cu inima distrusă, mintea
uitată, visat căsătorit, muritor schimbat – Dos şi faţă
sătule de crimă.
În lume, oferită, floare smintită, făcută neUtopic,
zăvorâtă în dor, ţinută din milostenie de pământ, îmbălsămată în Singurătate, Jehovah,
acceptă.
Fără Nume, cu o singură Faţă, Întotdeuna dincolo de mine,
fără de început, fără de sfârşit, Tată în moarte. Totuşi eu nu sunt acolo pentru această
Profeţie, sunt celibatar, lipsit de imnuri, lipsit de Cer,
beat de fericire încă te-aş adora
Pe tine, Rai, după Moarte, doar Unul binecuvântat în Neant,
nici lumină, nici întuneric, Veşnicie fără de vreme –
Ia asta, acest Psalm, de la mine, izbucnit din mâna
mea într-o zi, puţin din Timpul meu, acum dat Nimicului – Spre a te lăuda
pe Tine – dar Moartea
Ǎsta e sfârşitul, Mântuirea din Pustie, calea
pentru Cel Uimit, Casa căutată pentru Toţi, batista neagră
spălată de lacrimi – pagină dincolo de Psalm – Ultima transformare
a mea şi a lui Naomi – spre Tenebrele desăvârşite ale lui Dumnezeu-
Moarte, ţine-ţi în frâu nălucile!

II


Mereu si mereu – refrenul – Spitalelor –încă nu s-a
scris povestea ta – las-o abstractă – câteva imagini
pătrund în minte – ca şi refrenele de saxofon ale
caselor şi ale anilor – amintiri cu electro-şocuri.
În nopţile lungi pe când eram copil într-un apartament din Paterson, veghindu-ţi
neliniştea - tu erai grasă - următoarea ta mişcare –
În după-amiaza aceea nu am mers la şcoală ca să am
grijă de tine – o dată pentru totdeauna – când am jurat pe veci că dacă
cineva avea să-mi contrazică părerea despre cosmos, voi fi
pierdut –
Prin povara mea viitoare – am jurat să aduc iluminare omenirii – asta e
dezvăluirea detaliilor – (nebun ca şi tine) – (echilibrul mintal un
şiretlic al învoielii) –
Dar tu ai privit fix pe fereastră spre colţul Bisericii de pe
Broadway, şi spionând un asasin mistic din Newark,
Aşa că am sunat Medicul - ,,Bine, mergi şi te odihneşte" –aşa că mi-am tras pe mine
paltonul şi te-am condus pe jos pe stradă – Pe drum un şcolar
strigă, fără sens ,Încotro te duci Doamnă, la Moarte"? Eu m-am înfiorat –
şi tu ţi-ai acoperit nasul cu un guler de blană mâncat de molii,
mască de gaze contra otrăvii strecurate în atmosfera din centrul oraşului,
împroşcată de Bunica –
A fost şoferul autobuzului-cutie-de-brânză de la transportul în comun
un membru al găştii? Faţa lui te-a înfiorat, cu greu am putut să te fac să mergi
înainte – spre New York, chiar în Times Square, pentru a prinde alt Greyhound -
unde am zăbovit două ore luptându-ne cu nişte insecte invizibile
şi cu boala evreiască – briză otrăvită de Roosevelt –
pornite să pună mâna pe tine – şi eu ţinându-mă după tine
sperând ca totul să se termine într-o cameră liniştită, dintr-o casă în stil victorian lângă
un lac.
O călătorie de 3 ore prin tuneluri trecând pe lângă toată industria americană,
Bayonne pregătindu-se pentru al doilea război mondial, tancuri, câmpuri cu gaze,
fabrici de sifon, popasuri, fortăreţe-depozit de locomotive – în păduri de pin indieni din
New Jersey – oraşe liniştite – drumuri lungi prin împădurite terenuri nisipoase –
Poduri pe lângă pârâuri fără cerbi, vechi wampum încărcând albia pârâului –
acolo jos un tomahawk sau osul lui Pocahantas –
şi în căsuţe maronii un milion de doamne bătrâne care votează pentru Roosevelt, drumuri
care duc înspre şoseaua Nebuniei –
poate un şoim într-un copac, sau un pustnic care caută o creangă plină cu
bufniţe
Certându-se tot timpul – temându-se de străinii de pe scaunele duble din faţă,
sforăind fără să le pese – pe ce autobuz sforăie ei acum?
,,Allen, tu nu înţelegi – se întâmplă – de când mi-au înfipt cele 3 beţe mari în
spate – mi-au făcut ceva la spital, m-au otrăvit, vor să mă vadă moartă – 3 beţe mari, 3
beţe mari –
,,Curva! Bătrâna bunică! Săptămâna trecută am văzut-o, ca un bătrân îmbrăcată
în pantaloni, cu un rucsac în spate, urcându-se pe peretele din cărămidă al
apartamentului
,,Pe scara de incendiu, cu microbi otrăvitori, să-i verse pe mine – noaptea –
poate Louis o ajută – e stăpânit de ea –
,,Sunt mama ta, du-mă la Lakewood (lângă locul unde înainte se prăbuşise
Graf Zeppelin, întreg Hitler în Explozie) ,,unde să mă pot ascunde’’.
Am ajuns acolo – la sanatoriul doctorului Whatzis – ea
s-a ascuns în spatele unui dulap – cerând o transfuzie de sânge.

Am fost daţi afară – hoinărind cu Valiza spre case necunoscute cu peluze
umbroase – crepuscul, pini după lăsarea întunericului – străzi lungi fără viaţă pline
de greieri şi iederă otăvită –
I-am închis deja gura – casă mare CAMERELE PENSIUNII –
i-am dat proprietăresei banii pentru o săptămână –
am cărat sus valiza din fier – m-am aşezat pe pat aşteptând să scap –
Cameră îngrijită la mansardă cu o cuvertură prietenoasă – perdele de
dantelă – covor ţesut – tapet pătat vechi ca Naomi. Eram acasă.
Am plecat cu următorul autobuz de New York – şi, deprimat, mi-am sprijinit
capul pe scaunul din spate – avea să fie şi mai rău? – abandonând-o, am călătorind într-o toropeală – aveam doar 12 ani.
Se va ascunde în camera ei şi va ieşii veselă la micul dejun? Sau îşi va
încuia uşa şi va privi ţintă pe fereastră după spionii de pe străzile alăturate? Va asculta
cu atenţie la gaura cheilor invizibilul gaz toxic hitlerist? Va visa într-un scaun – sau va râde de mine, aproape – în faţa unei oglinzi, singură?
La 12 ani, călătorind singur noaptea într-un autobuz prin New Jersey, am
lăsat-o pe Naomi în grija Parcelor într-o casă bântuită – am plecat la autobuzul care
mi-a fost sortit – cufundat într-un scaun - ­ toate viorile rupte – inimă mă durea
până-n coaste – mintea-mi era golitā – Dorind să fie la adăpost în sicriu –

Ori înapoi la Şcoala Normală din Newark, studiind temeinic
despre America într-o fustă neagră – iarna pe stradă fără masă de prânz – un peni
castravetele murat – acasă noaptea pentru a o îngriji pe Elanor –
Prima cădere nervoasă s-a petrecut în 1919 – nu a mai mers la şcoală şi a
stat în pat într-o cameră întunecoasă 3 săptămâni – ceva rău –n-a spus niciodată ce anume – rănită de fiecare zgomot – vise cu scrâşnetele de pe Wall Street –
Înainte de Criza gri – a plecat în partea de nord a New York-ului –
însănătoşită – Lou i-a făcut o poză cum stătea pe iarbă picior peste picior –
flori împletite în părul ei lung – zâmbind – cântând la mandolină cântece de leagăn -
fum de iederă otrăvită în tabere de vară socialiste şi eu în copilărie am văzut copaci –
Sau atunci la şcoală, râzând cu idioţii, clasele de retardaţi
– specializarea sa în rusă – cretini cu buze visătoare, ochi mari, picioare
slabe & degete bolnăvicioase aduşi de spate, rahitici –
capete mari care se leagănă deasupra cărţii Alice în Ţara
Minunilor, o tablă plină cu P.I.S.I.C.Ǎ
Naomi citind cu răbdare, poveşti dintr-o carte de poveşti Comunista –
Povestea Bunătăţi Neaşteptate a Dictatorului – Iertarea Vrăjitorilor – Armate
Sărutându-se –
Capete ale Morţii în jurul Mesei Verzi – Regele şi Muncitorii –
Paterson Press le-a tot tipărit prin anii ‚30 până când ea a înnebunit, sau ele s-au răsuflat, şi una şi alta.

O Paterson! Noaptea aia am ajuns târziu acasă. Louis era îngrijorat.
Cum am putut să fiu aşa – nu m-am gândit? Nu trebuia să o părăsesc
Nebună la Lakewood. Cheamă doctorul. Sună la casa dintre pini. Prea târziu.

Am mers la culcare extenuat, dorind sa părăsesc lumea (probabil în anul
acela proaspăt îndrăgostit de R.... – eroul meu din liceu, băiatul evreu care a devenit mai târziu medic - atunci un copil îngrijit şi tăcut -
Mai târziu punându-mi viaţa la picioarele sale, mutat în Manhattan, l-am urmat la facultate - M-am rugat pe feribot să ajut umanitatea dacă intru, jurând, în ziua în care am călătorit spre examenul de admitere –
fiind un avocat revoluţionar al muncii cinstite – s-ar fi pregătit pentru asta – inspirat de Sacco, Vanzetti, Norman Thomas Debs, Altgeld, Sandburg, Poe-Mici Cărţi Albastre. Voiam să fiu Preşedinte sau Senator.
jale naivă - mai târziu vise de implorări la picioarele şocate ale lui R mărturisindu-mi dragostea din anul 1941 – Ce de afecţiune mi-ar fi arătat el, deşi, l-aş fi dorit şi disperat – prima iubire – zdrobit de pasiune -
Mai târziu o avalanşă mortală, munţi întregi de homosexualitate, Matterhorns de penis, Mari Canioane de anusuri – greutate pe capul meu melancolic
între timp m-am plimbat pe Broadway imaginându-mi Infinitul ca o minge de cauciuc fără spaţiu dincolo de el – ce e în afara sa? Venind acasă spre Graham Avenue încă melancolic trecând pe lângă singuraticele garduri verzi de peste drum, visând după ce am fost la film -)
Telefonul a sunat la 2 AM –Urgenţă – înnebunise - Naomi ascunsă sub pat gândacii urlători ai lui Mussolini- Ajutor! Louis! Buba! Fascişti! Moarte! -proprietăreasa speriată - bătrânul îngrijitor poponar ţipând la ea -
Teroare care a trezit vecinii –bătrâne doamne la etajul doi trezindu-se din menopauză – toate zdrenţele acelea printre coapse, cearşafuri curate, păreri de rău după copii pierduţi - soţi palid-cenuşii - copiii rânjind la Yale, sau dându-se cu ulei în păr la CCNY- sau tremurând ca şi Eugen la colegiul pedagogic de stat Montclair
Piciorul ei mare îndoit la piept, mâna întinsă Stai Acolo, rochie de lână pe coapse, haina de blană trasă sub pat – baricadată cu geamantane sub arcurile patului.
Louis în pijama ascultând la telefon, speriat – se întâmplă acum? Cine putea şti? – vina mea, lăsând-o pradă singurătăţii? – stând pe canapea în întunericul camerei, tremurând, să-şi dea seama -
A luat trenul de dimineaţă spre Lakewood, Naomi încă sub pat – a crezut că i-a adus poliţişti ai otrăvii - Naomi ţipând - Ce s-a întâmplat atunci cu inima ta Louis? Te-a ucis de extazul lui Naomi?
Scoţând-o de acolo, după colţ, un taxi, cu valiza îndesând-o cu forţa înăuntru, dar şoferul le-a lăsat la farmacie. Staţie de autobuz, două ore de aşteptare.
Neliniştit zac întins în pat în apartamentul cu 4 camere, patul mare din camera de zi, lângă biroul lui Louis – tremurând - în noaptea aceea a venit acasă, târziu, mi-a spus ce s-a întâmplat.
Naomi la pultul cu medicamente apărându-se de duşman - teancuri de cărţi pentru copii, pungi pentru duş, aspirine, oale de noapte, sânge - „Nu vă apropiaţi de mine – ucigaşilor! Staţi acolo! Promiteţi că nu mă ucideţi!
Louis oripilat la rezervorul cu sifon – cu fete-cercetaş din Lakewood- dependenţi de cocaină – surori medicale - şoferi de autobus fixaţi de program - Poliţie de la circumscripţia electorală rurală, tembelizată – şi un preot visând la porci pe o stâncă străveche?

Adulmecând aerul - Louis arătând cu degetul în neant? – Clienţii
vomitându-şi coca – sau privind fix – Louis umilit -
Naomi triumfătoare –Înştiinţarea Complotului.
Autobuzul vine, şoferii refuză să-i ia până la New York.


Telefoane la doctorul Whatzis, „Ea are nevoie de odihnă”, Spitalul psihiatric – Doctorii de la State Greystone – „Aduceţi-o aici, Domnule Ginsberg.”
Naomi. Naomi – transpirând, ochi bulbucaţi, grasă, rochia descheiată la nasturi
pe-o parte-părul căzut peste frunte, ciorapii atârnându-i meschin pe picioare - ţipând după o transfuzie de sânge - o mână justiţiară ridicată - în ea un pantof - cu picioarele goale în Farmacie -
Duşmanii se apropie- ce otrăvuri? scule de înregistrat? FBI? Zhdanov ascunzându-se după tejghea? Trotsky amestecând bacterii de şobolani în spatele magazinului? Uncle Sam în Newark, urzind parfumuri mortale în cartierul negrilor? Unchiul Ephraim, îmbătat de crimă în barul politicienilor, conspirând contra Hagăi ? Mătuşa Rose fentând aiurelile Războiului Civil Spaniol?
Până când ambulanţa închiriată cu 35 dolari a venit de la Red Bank- i-au apucat mâinile - au legat-o de targă – gemând, otrăvită de închipuiri, vomitând chimicale prin Jersey, implorând îndurare din Essex County şi până la Morristown -
Şi înapoi la Greystone unde a zăcut trei ani- aceasta a fost ultima reuşită, dusă din nou la Casa de nebuni -
În ce secţii - am umblat pe-acolo mai târziu, ades - bătrâne doamne catatonice, cenuşii precum norii ori cenuşa ori pereţii - bolborosind aşezate direct pe podea – Scaune - şi zbârcitele băbătii care înspăimântă, acuzând - implorând îndurarea celor 13 ani ai mei -
„Du-mă acasă”- Am plecat singur câteodată căutând-o pe Naomi cea piedută, aplicându-i-se Şocuri - şi aş spune, „Nu, eşti nebună Mamă, - Ai încredere în doctori”-

Şi Eugene, fratele meu, fiul ei cel mare, departe studiind Dreptul într-o cameră mobilată din Newark-
A doua zi a venit la secţia din Paterson - şi a stat pe canapeaua ruptă din sufragerie-„ A trebuit s-o trimitem înapoi la Greystone”-
- faţa lui perplexă, atât de tânăr, apoi cu lacrimi în ochi- apoi plânsul care i-a inundat cu lacrimi întreaga faţă – „Pentru ce?” geamătul cutremurându-i pomeţii, ochii închişi, voce subţiată- faţa îndurerată a lui Eugene.
El departe, fugit într-un ascensor din Biblioteca din Newark, zilnica sa sticlă cu lapte pe pervazul unei camere mobilate închiriată cu 5 dolari pe săptămână în zona centrală aproape de liniile de tramvai -
Lucra 8 ore pe zi pentru 20 dolari pe săptămână - în perioada anilor petrecuţi la Facultatea de Drept - stătea singur şi inocent lângă bordelurile negrilor.
Fără să se fi culcat cu nimeni, săracul virgin, - scriind poeme despre Idealuri şi politică scrisori către editorul de la Pat Eve News-(am scris amândoi denunţându-l pe Senatorul Borah şi pe Izolaţionişti –şi ne simţeam plini de mister faţă de Primăria Paterson-
Odată m-am furişat înăuntru – turnul Moloch local cu turlă falică şi ornament în vârf, stranie Poezie gotică înălţată în Strada Pieţii – Replică
la Hotelul de Ville Lyons –
aripi, balcoane şi portaluri cu ornamente, poartă spre giganticul orologiu al oraşului, camera secretă cu hărţi plină de Hawthorne- Negre debite în Registrul taxelor – în întuneric prezenţa alburiu fumegândă a lui Rembrandt -
Birouri lăcuite şi tăcute în marea sală a comitetului – Aldermen? Min
Finanţelor ? complotul frizerul Mosca – gangsterul Crapp dând ordine din closet-
Nebunii luptându-se pentru Urbanism, Pompieri, Poliţie şi Metafizica din Umbră – suntem toţi morţi – afară în staţia de autobus Eugene scruta cu privirea copilăria -
acolo unde Evanghelistul a predicat nebuneşte 3 decenii, cu părul aspru, palavrele si adevărul Bibliei sale meschine - cu faţă de cretă Pregătit să-ţi Întâlneşti pe asfaltul public Dumnezeul –
sau Dumnezeu înseamnă Iubire pe pasarela de beton de peste linia ferată –se agită aşa cum m-aş agita şi eu, singuraticul Evanghelist - Moarte Primăriei -)
Dar Gene, tânăr - fost timp de 4 ani la colegiul pedagogic Montclair - a predat jumătate de an şi a renunţat să înainteze în viaţă - speriat de Problemele Disciplinei – studenţi italieni cu sexul închis la culoare, Fete necoapte făcând sex, nu vorbeau engleza, nebăgate în seamă sonete – şi el nu ştia mare lucru – doar că a ratat -
aşa că şi-a rupt viaţa în două şi a plătit pentru Drept - citea enorme cărţi albastre şi a mers cu vechiul ascensor la 13 mile depărtare în Newark şi a învăţat din greu pentru viitor
tocmai am găsit Strigătul lui Naomi în eşecul său din pragul uşii, pentru ultima dată, Naomi dusă, noi singuratici - acasă - el stând acolo -
Apoi am mâncat supă de pui, Eugene. Omul Evangheliei perorând în faţa Primăriei. Şi anul acesta Lou are iubiri poetice de vârste mijlocii din suburbii - în secret - muzica din cartea lui din 1937 – sincer - el tânjeşte după frumuseţe -
Fără iubire de când a ţipat Naomi – din 1923?- ţipăt acum pierdut în secţia de la Greystone - un nou şoc electric pentru ea - Electricitate, urmând după 40 de insulină.
Şi Metrasol-ul a îngrăşat-o.

Astfel încât după câţiva ani a revenit acasă – noi am ştiut cu mult înainte şi ne-am pregătit – aşteptam ziua aceea – Mama mea din nou să gătească şi – sa cânte la pian - la mandolină - Lung Stew şi Stenka Razin şi frontul comunist în războiul cu Finlanda – şi Louis înglodat în datorii - suspectat a fi robul banilor otrăviţi - capitalisme misterioase
- şi-am mers pe lungul coridor principal şi am privit mobila. Ea nu şi-a amintit niciodată totul. Un fel de amnezie. A examinat şerveţelele de dantelă – şi setul de tacâmuri din sufragerie a fost vândut -
masa de Abanos – iubirea a 20 de ani – duse la omul cu vechituri -
mai aveam încă pianul - şi cartea lui Poe - şi mandolina, deşi avea nevoie
de ceva corzi, prăfuită -
s-a dus în camera din spate să se întindă pe pat şi să reflecteze sau să tragă un pui de somn, să se ascundă - am intrat şi eu acolo, să n-o las cu ea însăşi - m-am întins pe pat lângă ea – draperiile trase, semiîntuneric, după-amiaza târzie - Louis în prima cameră la birou, aşteptând - poate gătind o supă de pui pentru cină -
„Nu-ţi fie frică de mine pentru că tocmai am venit acasă de la spitalul de psihiatrie - sunt mama ta”-
Draga de ea, pierdută – o teamă - stăteam acolo – Am spus, „te iubesc Naomi” - înţepenit, lângă braţul ei. Aş fi plâns, este asta o stângace şi o apropiere fără de consolare ? - Cuprins de nervozitate, şi s-a trezit curând.
A fost vreodată satisfăcută? Şi - de una singură s-a aşezat pe canapeaua nouă la ferestrele din faţă, neliniştită – ţinându-şi obrazul în palmă - ochi îngustat – ce soartă în ziua aia -
Scobindu-şi dintele cu unghia, buzele în formă de O, suspiciune - vagin îmbătrânit şi uzat - o privire absentă cu coada ochiului - o meschină datorie neplătită notată pe perete - şi îmbătrâniţii sâni de Newark se apropie -
Poate a auzit bârfe la radio prin sârmele din capul ei, controlate de trei beţe mari lăsate în spatele ei de gangsteri amnezici, prin spital - i-au stârnit o durere
între umeri -
În capul ei - cazul său ar trebui cunoscut de Roosevelt, mi-a spus - le era teamă
s-o omoare, acum, că guvernul le ştia numele - urmărită până la Hitler - vroia să plece pentru totdeauna din casa lui Louis.

Într-o noapte un atac subit – zgomotul ei în baie – ca şi cum şi-ar fi borât sufletul – convulsii şi vomă roşie ţâşnindu-i din gura – diaree lichidă explodându-i din fund - în patru labe în faţa toaletei – urina scurgându-i-se printre picioare -rămăşiţe de vomă pe podeaua de gresie mânjită cu fecalele ei negre - conştientă încă -
La patruzeci de ani, năpădită de varice, goală, grasă, pierdută, ascunzându-se după uşa apartamentului lângă lift chemând poliţia, ţipând la prietena ei Rose să-i sară-n ajutor -
Odată s-a închis înăuntru cu lamă sau iod - o puteam auzi tuşind cu lacrimi la chiuvetă - Lou a spart uşa verde de sticlă, am tras-o de-acolo în dormitor.
Apoi a fost liniştită câteva luni în aceea iarnă - se plimba singură, aproape pe Broadway, citea Daily Worker - Şi-a rupt mâna, a căzut pe strada îngheţată -
A început să plănuiască o scăpare din comploturile de crimă cosmică financiară – mai târziu a fugit în Bronx la sora ei Elanor. Şi asta-i o altă saga a răposatei Naomi în New York.
Sau pe la Elanor ori la Cercul Muncitorilor, unde lucra ea, scriind plicuri, s-a redresat - s-a dus să cumpere supă de roşii Campbell - a strâns banii pe care i-a trimis Louis -
Mai târziu şi-a găsit prieten, şi el era doctor - Dr. Isaac lucra la National Maritime Union- acum o păpuşă bătrână de italian chel şi durduliu - care era el însuşi orfan - dar l-au dat afară - Cruzimile dintotdeauna -
Tot mai neîngrijită, aşezată pe pat sau pe scaun, în corset visând la ea însăşi – „Mi-e cald – Mă îngraş - Aveam o siluetă aşa de frumoasă înainte să merg la spital –
Trebuia să mă vezi în Woodbine - „Asta într-o cameră mobilată în jurul sălii NMU, 1943
Privind poze de bebeluşi dezbrăcaţi în reviste - reclame la pudră de talc, pastă de morcovi cruzi, – „ Nu mă voi gândi decât la lucruri frumoase”
Rotindu-şi capul în jurul gâtului vara în lumina ferestrei, hipnotizată, recăzând pradă amintirilor –
„Îi ating obrazul, îi ating obrazul, el îmi atinge buzele cu mâna, mă gândesc la lucruri frumoase, copilul are o mână frumoasă .-
Sau un Nu - i-a zguduit trupul, dezgust - un gând despre Buchenwald - puţină insulină îi trece prin cap - o grimasă un spasm nervos la Involuntar (ca şi spasmul pe care-l am când urinez)- o chimie proastă în cortex –
„Nu te gândi la asta. El e-un şobolan.”
Naomi: „Şi când murim devenim o ceapă, o varză, un morcov, sau un dovleac, o legumă”. Eu vin din Columbia în centrul oraşului şi-i dau dreptate. Ea citeşte din Biblie, are întreaga zi gânduri frumoase.
„Ieri l-am văzut pe Dumnezeu. Cum arăta? Ei bine, după-masă m-am urcat pe o scară – Are o colibă prăpădită la ţară, ca Monroe, NY fermele avicole în pădure. El era un bătrân singuratic cu o barbă albă.
„I-am gătit cina. I-am gătit o cină bună – supă de linte, legume, pâine cu unt - miltz el s-a aşezat la masă şi a mâncat, era trist.
„ I-am spus, uită-te la toate luptele şi omorurile alea de peste tot, Ce se întâmplă? De ce nu le opreşti?
„Încerc zise el - E tot ceea ce putea să facă, arăta obosit. E burlac de-atâta vreme şi-i place supa de linte.”
Servindu-mă între timp, o farfurie cu peşte rece – varză crudă tocată dreasă cu apă de la robinet - roşii împuţite - mâncare sănătoasă veche de-o săptămână - sfeclă şi morcovi raşi din care curge zeama, calde - mâncare din ce în ce mai nenorocită-câteodată n-o pot manca de greaţă – Mila mâinilor ei puţind a Manhattan, nebunie, dorinţa de-a mă mulţumi, peşte rece şi aproape crud – roşu palid pe lângă oase. Mirosurile ei –şi-adesea goală prin cameră, astfel încât privesc în lături, sau
ignorând-o răsfoiesc o carte.
Odată am crezut că vrea să mă facă să mă culc cu ea - flirtând singura la chiuvetă – întinsă pe patul enorm care umplea aproape toată camera, rochia ridicată peste şolduri, crăpătura mare acoperită cu păr, cicatricele operaţiilor, pancreas, urme de răni pe burtă, avorturi, apendice, cusăturile inciziilor adâncite-n grăsime ca nişte hidoase fermoare groase –buze lungi si jerpelite între picioare – Ce, chiar, miros de cur? Am stat impasibil – mai apoi puţin revoltat, nu prea mult – părea probabil o idee bună să încerc - să cunosc Monstrul Pântecului de la Începuturi – Poate - în felul ăsta. I-ar păsa Are nevoie de un amant.
Yiborach, v’yistabach, v’yispoar, v’yisroman, v’yisnaseh, v’yishador, v’yishalleh, v’yishallol, sh’meh d’kudsho, b’rich hu.
Şi Louis restabilindu-se în apartamentul jegos din Paterson în cartierul negrilor - locuind în camere întunecate - dar găsind o fată cu care mai apoi s-a însurat, îndrăgostindu-se din nou - deşi secătuit şi timid - rănit de cei 20 ani de nebunie idealistă a lui Naomi.
Odată venit acasă, după o lungă vreme de stat în New York., e singuratic - stând în dormitor, pe scaun în faţa biroului întors cu faţa spre mine - plânge, sub ochelari lacrimi în ochii săi roşii –
Să-l fi lăsat – în mod bizar Gene s-ar fi înrolat în armată –ea în oraş de una singură, în NY, aproape copilăroasă în camera ei mobilată. Aşa că Louis a mers pe jos la poşta din centru să-şi ia scrisorile, a predat la liceu - a rămas la catedra de poezie, oropsit – a înghiţit supărare la Bickford în toţi aceşti ani –duşi.
Eugene a ieşit din armată, a venit acasă schimbat şi singuratic - şi-a tăiat nasul printr-o operaţie evreiască - ani de zile a oprit fetele pe Broadway să le ofere câte o ceaşcă de cafea şi să se culce cu ele – s-a dus la Universitatea NY, acolo a luat-o în serios, să termine Dreptul.-
Şi Gene a trăit cu ea, a mâncat tarte goale cu peşte, ieftine, în timp ce ea a luat-o tot mai tare razna - El a slăbit, sau s-a simţit neajutorat, pozele de greva ale lui Naomi din 1920 lucind în lumina lunii, pe jumătate dezbrăcată în celălalt pat.
Rozându-şi unghiile şi învăţând – era ciudatul fiu al doicii –
Anul următor s-a mutat într-o cameră lângă Columbia - deşi vroia să locuiască cu copiii ei –
„Ascultă rugămintea mamei tale, te implor” – Louis încă îi mai trimitea cecuri - Am fost la balamuc 8 luni în acel an – propriile mele viziuni sunt absente din această Plângere –
Dar apoi a-‘nebunit pe jumătate - Hitler în camera ei, îi vedea mustaţa în chiuvetă – acum teamă de Dr. Isaac, suspectându-l că a făcut parte din complotul de la Newark s-a dus în Bronx să trăiască aproape de Inima Reumatică a lui Elanor-
Şi Unchiul Max nu se trezea niciodată înainte de prânz, deşi Naomi la 6 dimineaţa asculta radioul pentru a-i descoperi pe spioni - sau cerceta pervazul ferestrei,
fiindcă în spaţiul gol de jos, un bătrân cu un sac se furişează îndesându-şi paltonul negru ce atârnă după el cu pachete cu gunoi.
Sora lui Max, Edie lucrează – de 17 ani contabilă la Gimbels - a locuit la subsol într-un apartament al casei, divorţată - şi astfel Edie a luat-o la ea pe Naomi pe bulevardul Rochambeau -
Peste drum Cimitirul Woodlawn, o mare vale de morminte unde a bântuit cândva Poe – Ultima staţie a metroului din Bronx – mulţi comunişti pe-acolo.
Care s-a înscris la Liceu pentru Adulţi din Bronx la cursurile de noapte de pictură – mergea pe jos singură spre cursuri pe sub Liniile Tren Aerian Van Cortlandt – picturi Naomiste -
Oameni stând pe iarbă într-un fel de Tabără Fără de-Griji în verile de altădat’ -
Sfinţi cu feţe căzute îmbrăcaţi în pantaloni lungi şi de mărimi aiurea, de la spital -
Mirese în faţă la Lower East Side cu miri scunzi - dezolante trenuri El uruind vertiginos în Bronx peste crestele acoperişurilor imobilelor babiloniene
Tablouri triste -
Dar se exprima se sine. Mandolina ei dusă, toate corzile rupte în capul ei, a încercat.
Spre Frumuseţe? sau vre-un Mesaj din viaţa de altădată ?
Dar a început s-o lovească pe Elanor şi Elanor avea probleme cu inima – a urcat la ea şi ore în şir a tot întrebat-o despre Spionaj, Elanor a clacat. departe în biroul său Max făcea contabilitatea pentru magazinele de ţigări până noaptea târziu
„Sunt o femeie deosebită – am cu adevărat un suflet frumos - şi din cauza asta toţi ăştia (Hitler, Bunica, Hearst, Capitalişti, Franco, Daily News, emisiunea „20 minute”, Mussolini, morţii vii) vor să mă reducă la tăcere - Buba este capul unei reţele păianjen -
Lovindu-le pe fete, Edie şi Elanor – trezind-o pe Edie în miezul nopţii să-i spună că-i spioană şi Elanor e-o nemernică. Edie muncea toată ziua şi n-a mai putut să îndure – Ea organiza sindicatul – Şi Elanor a început să se stingă, în patul ei de la etaj.
Rudele mă sună, starea ei s-a înrăutăţit –mai rămăsesem doar eu – Am mers cu metroul cu Eugene s-o văd, am mâncat peşte rânced -
„Sora mea şopteşte la radio – Louis trebuie să fie în apartament – mama lui îi spune ce să zică – Mincinoşi! - Am gătit pentru cei doi copii ai mei –Am cântat la mandolină”-
Azi noapte privighetoarea m-a trezit /Azi noapte când totul era tăcere / cânta în lumina aurie a lunii/ de pe colina în iarnă. Aşa a făcut.
Am împins-o în uşă şi am strigat „N-o lovi pe Elanor” - s-a uitat fix la mine - Dispreţ –mori - nu-i venea a crede că fii ei sunt atât de naivi, atât de proşti - „Elanor e cea mai rea spioană! Primeşte ordine!”
„Nici un fel de microfoane în cameră!” –Urlam la ea –ultima picătură, Eugene ascultă stând pe pat – ce poate face să scape de Mama aceea mortală – „deja de ani de zile ai fost departe de Louis – Bunica e prea bătrână ca să meargă pe jos -„
La un moment dat ne revenim cu toţii – chiar şi eu şi Gene şi Naomi –
în această mitologică încăpere a Rudeniei - urlând unii la alţii în Eternitate – Eu cu jacheta de la Columbia, ea pe jumătate dezbrăcată.
Eu explodând în faţa minţii ei care vedea Radiouri, Beţe, Hitleri – gama Halucinaţiilor – de-adevăratelea - propriul ei univers – nici un drum care să ducă în altă parte – spre al meu - Nici o Americă, nici măcar o lume -
Că tu mergi ca toţi oamenii, ca Van Gogh, nebună ca Hannah, toţi la fel – până la judecata de apoi, - Tunet, Spirite, Fulger!
Ţi-am văzut mormântul! O ciudată Naomi! Propriul meu Mormânt sfărâmat! Shema Y’Israel – eu sunt Svul Avrum - tu - în moarte?
Ultima ta noapte în întunericul Bronx-ului – am dat un telefon –de la spital la poliţia secretă
A venit, pe când tu şi eu eram singuri, ţipând în urechea mea la Elanor - care în patul său respira cu greutate, slăbise -
Nu voi uita, ciocănitul la uşă, frica ta de spioni – progresând, Codul Onoarei mele –Eternitatea pătrunzând în cameră – tu alergând spre baie dezbrăcată, ascunzându-te în semn de protest la ultimul destin eroic -
Privindu-mă fix in ochi, trădată – cei din urmă poliţişti ai nebuniei salvându-mă – de la piciorul tău împotriva inimii sfâşiate a lui Elanor.
vocea ta către Edie sătulă de Gimbels venind acasă la un radiou stricat –şi Louis în nevoie de un divorţ cât mai simplu, vrea în curând să se căsătorească –Eugene visând, ascunzându-se pe Strada 125, dând în judecată negrii pentru bani luaţi pe un mobilier de două parale, apărând tinere negrese -
Proteste din baie – Spuneai că eşti în toate minţile – îmbrăcată într-un halat de bumbac, papucii tăi, atunci noi, poşeta şi tăieturile din ziare – nu - sinceritatea ta -
în timp ce cu vanitate te rujai încercând astfel să-ţi faci buzele mai pregnante, privind în oglindă să vezi dacă nu cumva Eu reprezentam Nebunia sau o dubă a poliţiei.
sau Bunica spionând la 78 ani - viziunea Ta – ea escaladând zidurile cimitirului cu sacul sau politic de răpitoare de copii – sau ce ai văzut pe zidurile din Bronx, la miezul nopţii în rochie lungă de seară roz, privind fix prin fereastră la spaţiul pustiu -
Ah Bulevardul Rochambeau – locul de joacă al Fantomelor – ultimul apartament pentru spioni în Bronx – ultima casă pentru Elanor sau Naomi, aici surorile astea comuniste şi-au pierdut revoluţia –
„Bine – îmbracă-ţi haina Doamnă – să mergem – Avem furgonul la scară – vrei să vii la gară cu ea?
Apoi călătoria – ţinând-o pe Naomi de mână şi ţinându-i capul pe pieptul meu, Sunt mai înalt – am sărutat-o şi i-am spus că am făcut-o pentru că aşa era mai bine -
Elanor bolnavă – şi Max cu boala sa de inimă – Nevoi -
Către mine – „De ce ai făcut asta?” – „Da D-nă, peste o oră fiul dumneavoastră va trebui să vă părăsească” –Ambulanţa a venit peste câteva ore – la ora 4 A.M. gonind spre zona centrală a oraşului spre un spital Bellevue – dusă pentru totdeauna la spital. Am văzut-o cum au luat-o – a făcut cu mâna, ochi în lacrimi.

Doi ani, după o călătorie în Mexic – posomorât în câmpia întinsă de lângă Brentwood, desiş de tufe şi iarbă în jurul şinelor de tren RR nefolosite spre casa de nebuni -
în zona centrală o nouă clădire din cărămidă cu 20 etaje – pierdută pe marile gazoane ale oraşului nebunilor din Long Island – uriaşe oraşe ale lunii.
Azilul îşi întinde aripi imense deasupra cărării spre o mică gaură neagră – uşa - intrarea bifurcată -
Am intrat – mirosea ciudat – din nou coridoare – în sus cu liftul – la o uşă de sticlă de la secţia de femei – la Naomi – Două asistente albe durdulii – Au condus-o afară - Naomi privea fix - şi am suspinat – ar fi suferit un atac –
Prea slabă, piele şi os – bătrâneţea a venit peste Naomi – năpădită de păr alb – rochie largă pe scheletul ei – faţa căzută, bătrână! Uscată – obraz de babă -
O mână ţeapănă – greutatea celor 40 ani şi a menopauzei degradată de un atac cardiac, slăbănoagă acum – riduri – pe cap o cicatrice - lobotomia – ruina, mâna cufundându-se în moarte –

O, faţă de rusoaică, femeie aşezată pe iarbă, părul tău lung şi negru e încununat cu flori, mandolina e pe genunchii tăi –
Frumuseţe comunistă, stai aici căsătorită vara printre margarete, fericirea promisă la îndemână –
sfântă mamă, acum îi zâmbeşti iubirii tale, lumea ta e renăscută, copii aleargă dezbrăcaţi pe câmpul presărat cu păpădii
mănâncă în desişul de pruni de la marginea pajiştii şi găsesc o cabană unde un negru cu părul alb îi învaţă taina butoiului său de ploaie -
binecuvântată fiică vino în America, tânjesc să-ţi aud din nou vocea,
amintindu-mi de muzica mamei tale, în Cântarea Frontului Natural –
O, muză glorioasă ce m-a născut din pântece, mi-ai dat să sug din prima viaţă mistică şi m-ai învăţat vorbitul şi muzica, din al cărei cap îndurerat mi-am luat prima Viziune –
Torturat şi bătut în creştet – Ce halucinaţii demente ale Damnaţilor care mă scot din chiar ţeasta lor pentru a căuta Eternitatea până când găsesc Pace pentru Tine, O, Poezie – şi pentru toată omenirea un apel la Origine –
Moartea care este mama universului! –acum îţi poartă pentru totdeauna goliciunea, flori albe în păr, căsătoria ta pecetluită în spatele cerului – nici o revoluţie n-ar putea să distrugă aceea feciorie -
O frumoasă Garbo a karmei mele – toate fotografiile din 1920 din Tabăra Nicht – Gedeiget aici neschimbate – cu toţi profesorii din Newark – Nici Elanor să plece, nici Max să-şi aştepte spectrul – nici Louis să se pensioneze de la acest Liceu -

Înapoi! Tu! Naomi! Spectrul morţii pe tine! Să vină revoluţia şi stearpa nemurire
– micuţă femeie sfărâmată –ochii de cenuşă de dinăuntrul spitalelor, cenuşiul
salonului pe piele –
,,Eşti spion?’’ Am stat la masa amărăciunii, ochii umplându-se de lacrimi –„Tu cine eşti? Te-a trimis Louis? – Sârmele –„
în părul ei, în timp ce-şi dădea lovituri în cap- „Nu sunt o fată rea - nu mă ucide! - Aud nivelul maxim - Am crescut doi copii -”
Doi ani de când fusesem acolo - am început să plâng – privirea ei fixă - asistenta a întrerupt pentru un moment întâlnirea - Eu m-am dus în baie să mă ascund, rezemat de pereţii albi ai toaletei
„Oroarea” plângeam - s-o văd din nou - „Oroarea” - ca şi cum ar fi fost moartă într-o putreziciune de înmormântare - „Oroarea!”
M-am întors şi ea ţipa tot mai tare - au luat-o de acolo - „Tu nu eşti Allen”- I-am privit faţa - dar ea a trecut mai departe, fără să mă privească -
Au deschis uşa spre secţie - a intrat fără să privească înapoi, deodată tăcută - Am urmărit-o cu privirea - arăta bătrână - la marginea mormântului - ,,Toată Oroarea!’’

Alt an, am plecat din NY- pe Coasta de Vest într-o cabana din Berkeley i-am visat sufletul – că, prin viaţă, sub ce formă a stat în trupul acela, cadaveric sau cuprins de nebunie, plecat dincolo de bucuriile lumii -
aproape de moarte - cu ochi - în forma ei de-ar fi a fost propria-mi iubire, Naomi, mama mea pe pământ încă - i-am trimis o lungă scrisoare - şi scris imnuri nebuniei - Lucrarea milostivului Domn al Poeziei.
care face ca iarba ruptă să fie verde, sau ca piatra să se spargă în iarbă – sau ca Soarele să fie fidel pământului – Soare al tuturor florilor de soare şi zile pe sclipitoare poduri de fier – care-şi străluceşte peste bătrânele spitale – precum şi peste
curtea mea –
Întorcându-mă într-o noapte din San Francisco, Orlovsky în camera mea – Whalen în scaunul său plin de linişte – o telegramă de la Gene, Naomi moartă –
Afară sub tufişurile de lângă garaj mi-am lipit capul de
pământ – am ştiut că-i este mai bine –
în sfârşit – fără să mai fie lăsată să privească singură Pământul– doi ani de singurătate – nimeni, la o vârstă de aproape 60 de ani – bătrână a craniilor – fosta odată Naomi cea cu plete lungi din Biblie –
sau Ruth care a plâns în America – Rebecca îmbătrânită în Newark –
David amintindu-şi de Harpa sa, acum avocat la Yale
sau Svul Avrum – Israel Abraham – eu însumi – sa cânt pentru Dumnezeu în sălbăticie – O Elohim! – aşa până la capăt – la două zile după ce a murit i-am primit scrisoarea –
Din nou Ciudate Profeţii! Ea scria - ,,Cheia e la fereastră, cheia este la fereastră în lumina soarelui – Am cheia – însoară-te Allen nu lua droguri – cheia e în gratii, la fereastră în lumina soarelui.
– Cu dragoste,
mama ta’’
care-i Naomi –