Automobilul verde

Dacă aş avea un Automobil Verde
m-aş duce să-mi găsesc vechiul tovarăş
în casa lui de la oceanul din Vest
Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!

Aş claxona la ţapăna lui poartă ,
înăuntru nevasta sa şi trei
copii se-ntind goi
pe podeaua sufrageriei.

El ar fugi afară
la maşina mea plină de bere eroică
şi ar sări ţipând la volan
căci el e şoferul cel mai bun.

Am face un pelerinaj pe cel mai înalt munte
al viziunilor noastre timpurii din Munţii Stâncoşi
râzând unul în braţele celuilalt,
încântarea întrecând cel mai înalt dintre Stâncoşi.


şi după vechea agonie, îmbătaţi de ani noi,
ţopăind spre orizontul nins
spulberând bordul cu bop original
pistonul fierbinte în munţi

am bate-n lung şi-n lat autostrada înnorată
unde îngerii anxietăţii
se-nclină printre copaci
şi ţipă din motor.

Am arde toată noaptea pe vârful acoperit de brazi
văzuţi din Denver în întunericul verii,
strălucire nefirească de pădure
iluminând vârful de munte:

copilărie vârsta tinereţii & eternitate
s-ar deschide ca dulci copaci
în nopţile unei alte primăveri
şi cu iubire să ne năucească,

căci noi putem vedea împreună
frumuseţea sufletelor
ascunse ca diamante
în orologiul lumii,

aşa ca magicienii chinezi putea-vom
ului nemuritorii
cu intelectualitatea noastră
ascunsă în ceaţă,

în Automobilul verde
pe care l-am inventat
imaginat şi închipuit
pe drumurile lumii

mai real decât motorul
pe o pistă din deşert
mai pur decât Greyhound şi
mai rapid decât avionul cu reacţie.

Denver! Denver! Ne vom întoarce
uruind peste gazonul de la City&County Building
care surprinde flacăra pură de smarald
licărind înapoia maşinii noastre.

De data asta vom cumpăra oraşul!
am încasat un cec mare în banca mea din ţeastă
pentru a fonda un miraculos colegiu al trupului
pe acoperişul capătului de linie de autobus.

Dar mai întâi vom trece pe la staţiile din centru,
sala de biliard motelul ieftin club de jazz puşcărie
bordel pe Folsom
până pe cele mai întunecoase alei din Larimer

aducându-i un omagiu tatălui oraşului Denver
pierdut pe şinele de cale ferată,
stupoare a vinului şi tăcerii
sfinţind mahalaua deceniilor sale,

să-i aducem un salut lui şi sfintelor sale valize
de muscat negru, să bem
şi să spargem de Diesel-uri
dulcile sticle întru înfrăţire.

Apoi să mergem să conducem beţi pe bulevard
unde armate încă mărşăluiesc şi fac paradă
împleticindu-se sub invizibilul
stindard al Realităţii –

repezindu-ne pe stradă
în maşina sorţii noastre
să-mpărţim o angelică ţigară
şi să ne ghicim unul altuia viitorul:

faime de-o iluminare supranaturală
ploioase şterse goluri în timp
mare artă învăţată în singurătate
şi după şase decenii pulsul nostru aparte bate …

şi pe o răscruce de asfalt,
să ne tratăm unul pe altul cu o princiară
blândeţe din nou, amintindu-ne
faimoasele discursuri moarte ale altor oraşe.

Parbrizu-i plin de lacrimi,
ploaia ne udă piepturile goale,
îngenunchem împreună în umbră
prin traficul nopţii în paradis

şi-acum reînnoim singuraticul jurământ
pe care ni l-am făcut
în Texas, odată:
Nu-l pot înscrie aici….
……
……

Câte nopţi de sâmbătă vor fi
îmbătate de această legendă?
Cum va ajunge tânăra Denver să-şi jelească
uitatul ei înger sexual ?

Câţi băieţi vor lovi pianul cel negru
imitând excesul unui sfânt al locului?

Sau câte fete vor cădea vesele sub spectrul său în înaltele
şcoli ale melancolicei nopţi?

În timp ce mereu în Eternitate
în palida lumină a acestui poem al radioului
vom sta în uitate umbre
ascultând jazz-ul pierdut al tuturor sâmbetelor.

Neal, acum vom fi adevăraţi eroi
al unui război dintre penisurile noastre şi timp:
să fim îngerii dorinţei lumii
şi să aducem lumea-n pat cu noi ’nainte de-a muri.

Dormind singur sau cu-un tovarăş,
fată sau oaie imaginară sau vis
eu voi da greş din lipsă de iubire, tu, saţietate:
toţi bărbaţii se prăbuşesc, taţii noştri au făcut-o înainte,

dar, învierea acelei moarte cărni
e lucrătura de o clipă a minţii:
un fără de vârstă monument iubirii
în imaginaţie:

monument construit din propriile noastre trupuri
consumate de poemul invizibil –
Ne vom înfiora în Denver şi vom suferi
deşi sânge şi riduri ne vor orbi ochii.

Aşa că acest Automobil Verde:
ţi-l dau în zbor
un cadou, un cadou
din imaginaţia mea.

Vom merge conducând
peste Stâncoşi,
vom merge în continuare
toată noaptea până-n zori,

apoi înapoi la calea ta ferată, SP-ul
casa ta şi copii tăi
şi piciorul rupt al destinului
vei călători de-a lungul câmpiilor

dimineaţa: şi înapoi
la viziunile mele, biroul meu
şi apartamentul din zona de est
mă voi întoarce la New York.


New York, mai 22-25, 1953