România, iată un vis care mă obsedează:
Se făcea precum că am ieşit noaptea în stradă
şi din ceea ce vedeam nu mai recunoşteam nimic
– „căldură copleşitoare şi un frig ascuţit”, „foc şi pucioasă şi
un vânt dogoritor” stătea scrijelit pe ziduri
iar relicve ale sfinţilor pluteau în aer
cu privirea ferită mistuindu-se în gemete
Se făcea că istovit de foame şi sete
ţineam mâna întinsă
iar printre degetele mele precum dintr-o clepsidră
susură pulberea roşie a clădirilor şi lungile eşarfe sângerate ale
unor generaţii
care s-au orbit, România,
pentru binele şi măreţia ta,
exersând, România, ura încarnată drept un element al
armoniei cosmice,
fărâmiţându-ţi sub tălpi „pâinea noastră cea de toate zilele”,
sticlă pisată, jăratic şi cioturi de fier înroşit, România
maldăre de foi vinovate în trombă pe străzi
lipindu-ni-se mâzgos de buze
şi jerpelitele tale stindarde ca nişte vipere în jurul gleznei
încolăcite
Se făcea că un ţipăt strident şi un dangăt de clopot
plesnise sticla oglinzii, România,
căci eu cu o oglindă, România,
încercam să ricoşez răsuflarea
otrăvită a diavolului
bântuind în cromozomii naţiei
care nu este altceva decât chicotul legiunilor de avocati, de vameşi
şi de poliţai ce rod la rădăcina ta România,
căci eu cu o oglindă înnămolită de excrementele legilor
încerc să ricoşez coridoarele interminabile ale tribunalelor
pe putregaiul cărora se construiesc noile cartiere
rezidenţiale
– o replică postrevoluţionară a grandorii ceauşiste, România,
– o acumulare nostalgică de reziduuri ale arderii pasionale
care ne ţâşneşte pe gât
– o întoarere pe dos a esofagului
– un stomac ulceros care terciuieşte
intimitatea ultimă a „omului politic”, România,
Căci – atunci – în oglindă – am văzut
spulberate vrafuri de cărţi în morala
tâmpeniei idealiste cum că poezia ar putea să schimbe
ceva în conştiinţa prăpădită a cititorului...
Şi am văzut cititorul muribund
şi cadavrele cititorilor
îmbălsămând epocile
înjunghiaţi precum mieii, România
Şi am văzut seminţia DEMOSULUI
suflând nătâng din trâmbiţe de circ lângă rugul poeziei
care este rugul cuvântului şi-al grăuntelui nostru de sânge
România
Şi am văzut că DEMOSUL nu are nevoie de poezie
Şi-atunci am spus:
DEMOSUL este o pompă care se amorsează pentru a umple
maţul noilor tale guvernări unde „nimeni nu e mai presus de lege”,
România,
– Iată logica imunităţii parlamentare,
iata o meserie nouă, rentabilă, protejată
care spală urmele democraţiei
DEMOSUL este un râgâit al demografiei care năpădeşte
planeta cu viermi umani
DEMOSUL este oglinda lipsei de discernământ a poetului
ce lustruieşte cu săpun funia ultimei licăriri supravieţuitoare
a potopului de nesimţire publică,
România!
– Flecăreala ta politică fură CLIPA pe care nu tu ne-ai dat-o!
– Privirea ta ţanţoşă şi preţioasă pute de-o boală atât de cunoscuta...
– Clefăitul lacom al fălcilor „oamenilor de bine” aleşi
ne infestează somnul!
România,
la fiecare pas te freci de un vameş care-ţi înfige dinţii în vena gâtului
România,
sub perna ta se aude ticăitul maşinii infernale a fricii,
nechezatul fantomei ceauşiste – fâjgâitul – vânzoleala călăuzelor,
talciocul ţigănesc întinzându-se ca o lepră peste oraşe,
balada mârlăniei colective şi un canon de
agresivitate care păzeşte şi păstrează dezordinea publică,
România,
Ar trebui să vezi pe la colţuri înflorind gras SRL-urile Justiţiei,
abia atunci ai să înţelegi că pe bani puţini
poţi avea un Proces de 30 de ani care perpetuează generaţii.
Ar fi trebuit să vezi SRL-urile Şcolii de Medicină
înflorind pe la colţurile dolarului
abia atunci vei înţelege că doar cu bani potriviţi
poţi urca din examen în examen până la atelierul de sculărie pentru export
Ar fi trebuit să vezi SRL-urile Universităţilor Epocii Noi
înflorind pe la colţurile periferiei
abia atunci vei înţelege că doar cu ceva mai mulţi bani
poţi avea dintr-un simplu funcţionar cel puţin
un Doctor Honoris Cauza
Ar fi trebuit să vezi SRL-urile SRL-urilor
înflorind pe la colţurile Diviziilor financiare
abia atunci vei înţelege că doar cu o grămadă de bani
poţi avea un întreg oraş clădit peste clădirile administraţiei sale
peste clădirile care stau clădite deasupra Consiliului Local
şi cu cele care stau clădite deasupra Consiliului Judeţean, peste
clădirile care stau deasupra Parlamentului
care stau clădite peste clădirile Echităţii Sociale
care stau deasupra budoarului preşedintelui
deasupra portretului folosit al regelui
şi clădirile care stau clădite peste baia cu aburi unde
se află Palatul Mass-media care stă clădit peste
Pivniţa cu Rezerve ale Statului
care stă clădită peste clădirile azilelor de bătrâni care
se înalţă deasupra Pompei de Vacuum
care ne face să ne pulseze sângele prin conductele de încălzire
Oh, ce imensă erecţie!!!
– La fiecare pas furnicăreala producţiei de intelectuali si zornăitul de
arginţi ce îndoapă buzunarele deştepte ale celor care
te-au vândut cu gramul, România,
de la unul la altul şi-napoi, România,
şi-napoi, de la unul la altul, România,
cazinourile şi universităţile de mahala şi noua protipendadă
într-acest ceas mult aşteptat al măsluitorilor de cărţi,
ale tropăitului limbii de lemn şi-al năpârliţilor puhavi şi guşaţi
propovăduitori de bine colectiv
şi înfăptuitori de istorie,
România,
întreaga ta biografie stă sub semnul cartierelor Coca-Cola
şi a muşcăturii vârtoase din hamburgerul mioritic
– un slalom printre nenumăratele vize ale democraţiei,
reclame pentru scurgerile
si detergenţii interminabilului imperiu al ambasadei kafkiene
spre care toate uşile iţi sunt deschise
România,
demonii administraţiei tale îşi înghit coada
precum şerpii
ouăle lor de imortalitate adună energia cosmică
şi-o scurg în găurile negre ale universului naţional
acolo unde se termină generaţiile de sacrificiu
şi unde existenţa noastră primeşte un sens
Procesiunile tale de ciocli rânjind pe toate gardurile
înghesuiţi la hârdăul istoriei într-o binecunoscută
compensare de tip freudian, România
şi hlizeli în faţa aparatelor de fotografiat
şi îndelungi strângeri de mână în faţa camerelor TV
şi dansul grotesc
− costume şi cravate − ceremonii de uniforme
şi emanaţiile unor cărători de portrete
România,
În numele tău, România: ,,Cu facere de Bine sau Rău: Ţara Mea!”
România, darul tău miroase a veşnică promisiune
România poate că tu eşti Nirvana
fiindcă noi ştim că Nirvana există ca un monopol
al geografiei patriei,
şi-atunci am spus:
Şi-atunci am spus:
− Despre voi este vorba în acest ceas al poemului în faţa căruia
nu veţi fi niciodată altceva decât nişte căcănari guşaţi care ne
cotrobăie prin buzunarele noastre de scribi săraci, d-lor ticăloşi
− o masă de manevră care ne manevrează, ne recrutează
pentru a ne înmormânta în drapelul naţional
− el însuşi o textilă pentru bermudaşi, cozi de topor sau telegenice
tampoane menstruale
Şi-atunci am spus:
Am văzut că pământul este al vostru, domnilor ticăloşi
DEMOSUL este al vostru şi chiar fărâma mizeră de viitor
şi chiar ultima pagină care se scrie înainte ca întreaga lume
să devină un ecran imens în spatele căruia noi ne-am înnămolit
şi ne sfârşim anonimi la periferia istoriei
Şi-atunci am mai spus:
− De cine te aperi tu România cu elicoptere de atac
ultrasofisticate radare şi subtile
comandamente de mici demoni zburători?
Şi-atunci am mai spus:
− Pe scheletul tău roiesc omizile verzi ale armatei şi
comisioanele grase ale patriotismului
Pe burta-ţi suptă frige şi intră-n carne renegata cataramă liberală
La subsuorile tale năclăite se umflă domeniile social democraţiei
Pe spatele tău coşcovit se întinde recolta de scabie a drepteidestânga
Pe pieptul tău tatuat cu toate culorile se escumează stângadedreapta
Tălpile tale crăpate zemuiesc de ţărănişti de oraş
care se umflă ca nişte apopleptice mici bube stacojii
Pe dosul tău fac valuri fronturile duhnitoare de ţopârlani
curgând gros în scutecul democrat
După ceafa ta mişună crescătoriile de fraţi cu carapace neagră
colecţionari de etichete insingne şi ţignale
şi elitiste colonii de trepăduşi celebrii cu spume la gură
De mâna ta atârnă brăţările profesiei sindicale
doăjdemii de tălpuitoare drepturi ale omului,
OZN-urile ONG-urilor de dansatori pe sârmă,
şi damigeana nesecată din care se prelinge
duios duhul neamului
în timp ce între un pas şi altul
scapă şi trenează obosita băşină revoluţionară
cu care Europa
ne-astupă nările,
în timp ce contractul tău social înseamnă
nimic mai mult decât
cotizaţia la doctor, contribuţia la poliţai, cota de onoare la avocat,
interesul la funcţionarul public
şi ,,impozitul’’ pe turnuri la arhitectul oraşului
− România, o nouă victorie!
− O nouă dictatură a victimelor.
− O pace!
− Încă o pace!
− O… Nouă Pace!
România, EŞTI LIBERǍ!
poţi striga: Cetăţene proprietate a Statului, eşti
LIBER, PROTEJAT, ASISTAT şi RESPECTAT !
( − o nouă reclamă pentru hârtie igienică /
− protezele dentare sclipitoare ale cuplurilor de politicieni /
− un sunet de trâmbiţă la ureche în talkshowuri…)
Cetăţene: IUBIREA DE PATRIE, SACRIFICIUL,
UNITATEA NEAMULUI şi RǍCNETUL ISTORIEI!
Cetăţene, ai şapte vieţi pentru patrie
şi APOI şaptezecişişapte de vieţi pentru TINE
Cetăţene, − îţi slăbesc nervii, fii tare!
Fii eficient, cetăţene!
Fii util, cetăţene!
Fii fidel, cetăţene!
Fii dedicat, cetăţene!
Fii rezonabil, cetăţene!
CRAPǍ DRACULUI, la timp, CETǍŢENE!!!
România, iată un fragment de discurs al ultimelor
sesiuni parlamentare
România, iată un nou fragment de discurs al
ultimelor sesiuni parlamentare:
,,Orice ideologie este relativă; absolute sunt numai necazurile
pe care oamenii şi le fac unii altora”
Oh, România, vai de cei scăpaţi !
România, iată un vis care mă obsedează:
Se făcea precum că am ieşit noaptea pe stradă şi din ceea ce vedeam
nu mai recunoşteam nimic
− în jurul meu se lăsase bezna şi un vânt şuierător
spulbera o palidă puzderie de stele
iar trombe galactice se întretăiau în depărtare
− în licărirea lor fosforescentă
printre pâcle şi sunete ţiuitoare
subţiatele umbre ale unui prelung şir de orbi
înlănţuiţi către calea lactee
dincolo de puterea privirilor mele
dincolo de marginea lumii
dinspre sfârşit către începuturi
dinspre începuturi către sfârşit
iar unul cu o singură mână sufla într-o trâmbiţă spartă
iar altul într-un fluier crăpat
unul cu o singură mână zdrăngănea nişte clopote
iar altul băngănea într-o uriaşă tobă
unul cu o singură mână scofâlcea un acordeon
iar altul freca pe obraz o scripcă
unul cu o singură mână târa după el un cinel
iar altul o piele de măgar
umplută cu apă
care forfotea
scâncea
mieuna
icnea
sâsâia
şi
clăbucea printre dinţi
pe care, Doamne, Dumnezeule!
am descoperit
urma sărutului meu
− Şi-apoi un tunet năpraznic şi apoi o trezire
− Şi-apoi nimic altceva decât
iată
… în adevăr un vis ridicol:
România, se făcea că eu sunt îngerul exterminator
şi sunt blestemul care arde în cuvinte amintirea faptelor tale…
România, se făcea că eu trebuia să scriu un fel de EPILOG
dar gura îmi era năclăită şi buzele uscate şi ochii tulburi
şi mintea usturătoare
în timp ce ziua de mâine mi se rostogoleşte prin cap
ca o bilă de rulment plină şi grea
în timp ce capul mi se rostogoleşte
între umeri ca o bilă de rulment năucă şi goală
în timp ce lumea se rostogoleşte cu noi între vremuri
ca o bilă de rulment din tinichea coclită
România, se făcea că eu trebuia să scriu un fel de EPILOG
dar gura îmi era năclăita şi buzele uscate şi ochii tulburi
şi mintea usturătoare
România, se făcea că simţeam că trebuie să spun Tatăl nostru
şi Tatăl nostru suna cam aşa:
Tatăl nostru carele eşti în ceruri
în ape
în aer
precum şi
pre pământ
Cu sfinţenia numelui tău
trezeşte ochiul nostru care să te caute
Fie împărăţia ta în noi
precum ţi-e a binelui blândă voie
Dă-ne nouă astăzi putinţa
De a ne hrăni cu pâinea silnică a trupului tău
Ajută-ne pre noi să ne iertăm păcatele noastre
precum şi neliniştea grijei greşiţilor noştri
Ajută-ne pre noi să înţelegem izbăvirea
cu împăcare întru noi înşine
în afara căreia e tulburarea celui rău
Pogoară peste noi putinţa de a ne mărturisi
Pogoară peste noi iertarea ta
Precum şi a greşiţilor noştri
Căci împărăţia ta este pentru noi
iar mărirea ta - pentru înţelegerea noastră
iar puterea ta - în încercarea neputinţei noastre
care putiinţă
atunci
va fi…
spre vecii vecilor…
Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu