România ţi-am dat totul şi acum nu mai sunt nimic
România am în buzunar patru mii şi două sute de lei
– Ianuarie 17, 1995.
Cam atât valorează trecutul şi prezentul mau metafizic.
Sunt sătul de propria-mi minte şi imaginaţie.
România când vom înceta înţeleptul nostru canibalism?
Poţi să te speli pe cap cu victoria-ţi postrevoluţionară.
Revoluţia a fost una, iar postrevoluţia
este altceva.
Postrevoluţia este o cutie de conserve care zăngăne.
O cacialma cu lumpeni revoluţionari şi
lichele parvenite.
Un vax.
Un pârţ istoric al unor pârţâiţi istorici.
Jegoşenia şi lichelita unei
noi – vechi generaţii de nespălaţi limbişti şi limbişti
liberschimbişti.
Nu mă simt bine. Îmi vine să vărs.
Nu-mi voi scrie Poemul până n-o să-mi adun toate minţile.
Şi aşa nu pot să fiu în toate minţile.
Când te vei dezmetici oare, România?
Când îţi vei lepăda oare boarfele prolectultiste?
Vulgaritatea democraţiei şi democraţia vulgarităţii.
Când vei privi direct din acest mocirlos mormânt la tine însăţi?
Când vei fi tu demnă de milionul tău de poeţi?
România de ce sunt bibliotecile tale pline cu lacrimi?
România când o să-ţi trimiţi misionarii în Moldova?
Sunt sătul de restauraţiile tale mafiote.
Când voi putea oare intra în pagina ziarului
cu ADEVĂRUL MEU şi cu propriul meu farmec personal?
România la urma urmei Perfecţiunea suntem Tu şi Eu
şi următoarea lume
care ne scapă.
Maşinăria ta mă depăşeşte.
Mă faci să mă doresc în afara timpului. Şi poate că
sunt în afara timpului.
Trebuie să fie o altă cale să calmez disputa conştiinţei mele
dintre pământenescul meu şi sfânta mea ipostază
România ţi-ai provocat o hemoragie!
Prietenii şi fraţii mei sunt pulverizaţi
în toată lumea
şi nu cred că se vor întoarce.
e sinistru.
România ai tu vocaţia sinistrului
sau e chestia asta un soi de poantă?
Încerc să revin la subiect.
Refuz să-mi abandonez obsesia.
România nu mai dădăci.
Ştiu ce fac.
România inflorescenţele prunului se scutură.
Iată o imagine care cred că ar fi demnă de mine.
De luni întregi n-am mai citit ziarele, în fiecare zi
cineva e judecat pentru tot soiul de crime
care se clasează.
România începi să devi un caz clasat.
Pe de altă parte România mă simt afectiv faţă de
pensionarii CAP
Mă simt afectiv faţă de pensionarii
şi puştii în derivă
Ştii România obişnuiam să fiu hipiot când eram puşti.
Purtam blugi uzaţi cămăşi cu flori
şi ascultam Doors.
nu regret.
Îmi pierd şi acum nopţile în clubul de jazz
de fiecare dată când am prilejul.
Cât sunt zilele de lungi mi-ar place să stau în casă
şi să aţintesc cu privirea trandafirii din hârdăul politic
Cu ce ţi-au greşit ţie florile România?
Când trec prin cartierele de blocuri
îmi vine să mă îmbăt şi devin misogin.
Mă feresc să vorbesc despre
umanism.
pe chestia asta sunt hotărât. Se ivesc buclucuri.
Ar fi trebuit să mă vezi citind ziarul „Scânteia”.
Îngerul meu „SRI”-ist crede că am perfectă dreptate.
N-o să spun „Tatăl Nostru” ca alţii,
în faţa camerelor TV.
Am viziuni mistice şi cosmice vibraţii.
România încă nu ţi-am povestit ce i-au făcut hoţii
vecinului meu
după ce s-a întors din Revoluţie.
România încă nu ţi-am povestit cum se moare cu adevărat
după Revoluţie...
Cu tine vorbesc.
Ai de gând să-ţi laşi viaţa afectivă să-ţi fie dirijată
de Radio – Televiziunea Română?
Sunt obsedat de Radioteleviziunearomână.
Îi vizionez în fiecare seară actualităţile.
Ecranul său mă priveşte fix de fiecare dată când
mă fofilez pe după colţul bibliotecii.
Îi urmăresc emisiunile în holul Consiliului Municipal.
WC-ul zbârnăie de nerăbdarea
de a viziona conferinţele de presă.
Cearşaful mi-e ud de atâtea răsuciri în somn.
Am coşmarurile neangajării politice.
Am mustrările de conştiinţă
ale lipsei de discernământ.
Îmi vorbeşte întotdeauna despre responsabilitate.
Oamenii de afaceri sunt serioşi.
Politicienii zilei sunt serioşi.
Cetăţenii de onoare sunt serioşi.
Toată lumea – în afară de mine – este serioasă.
Am înnebunit.
Îmi trece prin minte că eu reprezint România.
Îmi vorbesc din nou mie însumi:
Ungaria se ridică împotriva mea.
Europa poate fi o cauză pierdută.
Mai bine mi-aş lua în seamă resursele naţionale.
Resursele mele naţionale constă în
duoă-trei noduri sufleteşti
câteva mii de nopţi nedormite şi
o nepublicabilă
imposibil de transcis
literatură confidenţială care se deplasează cu ’89.000 de km pe oră
şi 25.000.000 de azile de nebuni.
Nu am de spus nimic despre interviule
la Securitate
şi nici despre milioanele de subprivilegiaţi
care locuiesc în dosarele fundaţiei mele umanitare
sub strălucirea intangibilă a miliarde de sori
Am desfiinţat miracolul discret al prieteniei.
Secţia de Filaj are un nou sediu.
Timişoara e din nou următorul loc unde voi merge.
Ambiţia mea e să devin preşedinte
În ciuda faptului că sunt ortodox – ecumenic.
România oare cum aş putea să scriu un sfânt psalm
în neghioabele tale de lemn acorduri?
O să continui ca şi îmbogăţiţii de revoluţie.
Strofele mele sunt la fel de aparte precum firmele lor.
şi în plus sunt toate de sânge albastru
România o să-ţi vând strofe cu 25.000 lei bucata
cu 500 lei mai puţin decât indexata te strofă răsuflată
România eliberează-ne de mascarada obraznică a fantomaticelor
partide. Numără până la zece şi stop!
România salvează-i pe loialiştii moldoveni
România intelectualii noştri nu trebuie să emigreze
căci apoi: noi între noi: „stupid people”...
România eu sunt ghimpele independentului politic!
Iată o mărturisire:
România pe când aveam zece ani
partidul m-a făcut pionier,
m-a dus la Marile Defilări Naţionale,
mâncam crenvurşti, mici cu muştar,
vată pe băţ şi seminţe prăjite,
îmi ştergeam mucii cu cravata roşie
cântam cântece patriotice până mă învineţeam
şi îi priveam în ochi pe activişti
şi toţi eram angelici şi sentimentali în ceea ce-i privea
pe muncitori
totul era atât de sincer
nici n-ai idee ce lucru bun era Partidul prin anul ’68
Gheorghe Maurer era un bătrân impozant
un adevărat „leader”
Ceauşescu m-a făcut să plâng atunci când cu Cehoslovacia
Odată l-am văzut limpede chiar şi pe Ion Iliescu.
Fiecare dintre ei trebuie să fi fost un „om al timpului său”.
Mai apoi am înţeles: din tot ce-i roşu
îmi place vinul.
Îmi spun:
România tu nu vrei cu adevărat să faci mineriade.
România ăştia-s străinii cei răi.
Ăştia-s străinii, ăştia-s străinii şi
ăsta-i Regele.
Şi ăştia-s străinii.
Occidentul vrea să ne înghită de vii. Forţa occidentului
e nebună.
(Şi chiar e nebună)
El vrea să pună mâna pe Caracal.
Regele vrea să ne şterpelească
cartierele noastre muncitoreşti.
El are nevoie de o Românie Liberă „de familie”.
El ne vrea uzinele noastre metalurgice în Elveţia.
Familia sa uriaşă să stăpânească Staţiunile noastre de
Maşini Agricole şi Tractoare
Asta nu-i bine. Uuhh.
Îi va face pe ţigani să înveţe codul societăţii civile
şi arhitectura.
Pentru democraţie are nevoie de ţigani tari şi negri
În maşini tari si negre. Uuuiiii.
Ne va face pe toţi ceilalţi să lucrăm apt ore pe zi. Ajutor!!!
România asta chiar că-i serios!
România asta chiar că-i prea mult!
România asta-i impresia pe care am căpătat-o privind canalul televiziunii.
România asta-i corect?
Mai bine, cum spui tu, m-aş pune cu burta pe lucru.
m-aş lăsa de fleacuri şi-aş câştiga un ban cinstit.
Am prea mult timp.
Sunt prea nerăbdător.
E adevărat însă că nu vreau să mă înrolez în
Armata Salvării Neamului
şi nici să glorific utilitatea
internaţionalismului dezvoltat,
Sunt oricum prezbit şi obsedat
şi-mi cam lipseşte aerul.
România
cu toată iubirea
pun şi eu gregarul meu umăr la cursul destinului tău.
Timişoara ’95
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu