luni, 20 ianuarie 2020

România Post Scriptum


                        România Post Scriptum

 România, iată un vis care mă obsedează:

      Se făcea precum că am ieşit noaptea pe stradă
 şi din ceea ce vedeam nu mai recunoşteam nimic
-          “o căldură copleşitoare şi un frig ascuţit”
-           “foc şi pucioasă şi un vânt dogoritor” stătea scrijelit pe ziduri
iar relicve ale sfinţilor pluteau în aer
                                                         cu privirea ferită
mistuindu-se în gemete

      Se făcea că istovit de foame şi sete
ţineam mâna întinsă
iar printre degetele mele precum dintr-o clepsidră
susura pulberea roşie a clădirilor şi lungile eşarfe sângerate ale
unor generaţii
care s-au orbit, România,
pentru binele şi măreţia ta,
exersând ura încarnată drept un element al
armoniei cosmice,
fărâmiţându-ţi sub tălpi “pâinea noastră cea de toate zilele”,
sticlă pisată, jăratec şi cioturi de fier înroşit, România

        maldăre de foi vinovate în trombă pe străzi
lipindu-ni-se mâzgos de buze
şi jerpelitele tale stindarde ca nişte vipere în jurul gleznei
încolăcite

      Se făcea că un ţipăt strident şi un dangăt de clopot
plesnise sticla oglinzii, România,
       căci eu cu o oglindă încercam să ricoşez
răsuflarea otrăvită a diavolului bântuind în cromozomii naţiei
care nu este alcineva decât chicotul legiunilor de avocaţi, de vameşi
şi de poliţai ce rod la rădăcina ta România,
      căci eu cu o oglindă coclită de excrementele legilor
încerc să ricoşez coridoarele interminabile ale tribunalelor
pe  putregaiul  cărora se  construiesc  noile  cartiere rezidenţiale
      ­ o replică postrevoluţionară a grandorii ceauşiste
      - o acumulare nostalgică de reziduuri ale arderii pasionale
care ne ţâşneşte pe gât 
     - o întoarcere pe dos a esofagului
     -  un stomac  ulceros  care terciuieşte  intimitatea ultimă
a "omului politic"

         Căci  - atunci – în oglindă - am văzut
spulberate vrafuri de cărţi în morala tâmpeniei idealiste
cum că poezia ar putea    schimbe ceva
în conştiinţa prăpădită a cititorului...
      Şi am văzut cititorul muribund
şi cadavrele cititorilor
îmbălsămând  epocile
înjunghiaţi  precum  mieii, România

      şi am văzut seminţia  Demosului
suflând nătâng din trâmbiţe de circ lângă rugul poeziei
care este rugul cuvântului şi-al grăuntelui nostru de sânge
      şi am văzut că Demosul nu are nevoie de poezie
Şi-atunci am spus:
      Demosul este o pompă care se amorsează pentru a umple maţul 
noilor tale guvernări unde “nimeni nu e mai presus” de lege,
România,
    - Iată logica imunităţii parlamentare,
iată o meserie nouă, rentabilă, protejată
care spală urmele democraţiei

          Demosul  este  un râgâit al  demografiei  care  năpădeşte planeta
cu viermi umani
       Demosul este oglinda lipsei de discernământ a poetului
cumpărat cu câțiva cenți în campaniile electorale
și cântând melodiile zilei și amestecând continuu cuvintele

România
      - Flecăreala ta politică fură CLIPA pe care nu tu ne-ai dat-o !
      - Privirea ta ţanţoşă şi preţioasă anunță prezența unei boli atât de cunoscute ...
       - Clefăitul lacom al fălcilor  “oamenilor de bine” aleşi
ne infestează somnul !
România,
               la  fiecare  pas te freci de un vameş care-ţi înfige dinţii  în  vena gâtului
România,
                sub  perna ta se aude ticăitul maşinii infernale a fricii,
nechezatul fantomei ceauşiste – fojgăitul -  vânzoleala călăuzelor,
talciocul  ţigănesc întinzându-se ca o lepră  peste oraşe,
balada mârlăniei colective şi un canon de
agresivitate care păzeşte şi păstrează eficienta dezordine publică,

     România,
                    ar trebui să vezi pe la colţuri înflorind gras SRL-rile Justiţiei,

abia atunci ai să înţelegi că pe bani puţini
poţi avea un Proces de 30 de ani care perpetuează generaţii.

                  Ar fi trebuit să vezi SRL-urile Şcolii de Medicină
înflorind pe la colţurile dolarului
abia atunci vei înţelege că doar cu bani potriviţi
poţi urca din examen în examen până la intermedierea de rețete de
fericire publică

            Ar fi trebuit să vezi  SRL-urile Universităţilor Epocii Noi
înflorind pe la colţurile periferiei
abia atunci vei înţelege că doar cu ceva mai mulţi bani
poţi avea dintr-un obtuz funcţionar bugetar cel puţin
un Doctor Honoris Causa

             Ar fi trebuit să vezi SRL-urile SRL-urilor
înflorind pe la colţurile Diviziilor financiare
abia atunci vei înţelege că doar cu o grămadă de bani
poţi avea un întreg oraş clădit peste clădirile administraţiei sale
peste clădirile care stau clădite deasupra Consiliului Local
şi cu cele care stau clădite deasupra Consiliului Judeţean, peste
clădirile care stau deasupra Parlamentului
care stau clădite peste clădirile Echităţii Sociale
care stau deasupra budoarului preşedintelui
deasupra portretului veștejit al regelui
         şi clădirile care stau clădite peste baia cu aburi
unde se află Palatul Mass-media
care stă clădit peste
Pivniţa cu Rezerve ale Statului
care stă clădită peste clădirile azilurilor de bătrâni care
se înalţă deasupra Pompei de Vacuum
care ne face să ne pulseze sângele prin conductele de încălzire

Oh, ce imensă erecţie !!!

 - La fiecare pas furnicăreala producţiei de intelectuali şi zornăitul de
arginţi ce îndoapă buzunarele deştepte ale celor care
te-au vândut cu gramul, România,
de la unul la altul
şi-napoi
şi-napoi de la unul la altul,

     cazinourile şi universităţile de mahala şi noua protipendadă 
într-acest ceas mult aşteptat al măsluitorilor de cărţi,
al tropăituluì limbii de lemn şi-al năpârliţilor puhavi şi guşaţi
propovăduitori de bine colectiv
şi înfăptuitori de istorie,

România,
               întreaga ta biografie stă acum sub semnul cartierelor Coca-Cola
şi al muşcăturii vârtoase din hamburgerul mioritic
              - un slalom printre nenumăratele vize ale democraţiei,
reclame pentru scurgerile
şi detergenţii interminabilului imperiu al ambasadei kafkiene
spre care toate uşile îţi sunt deschise

România,
             demonii administraţiei tale îşi înghit coada
precum şerpii din acvariile politice
            ouăle lor de imortalitate adună energia cosmică
şi-o scurg în găurile negre ale universului naţional
acolo unde se termină generaţiile de sacrificiu
şi unde existenţa noastră primeşte un sens

      Procesiunile tale de ciocli rânjind pe toate gardurile
înghesuiţi la hârdăul istoriei într-o binecunoscută
compensare de tip freudian
şi  hlizeli în faţa  aparatelor de fotografiat
şi îndelungi strângeri  de mână în faţa camerelor TV
şi dansul grotesc -  costume  şi cravate ­ ceremonii de uniforme
şi  emanaţiile unor cărători de portrete
În numele tău: “Cu facere de Bine sau Rău: Ţara Mea !”

        România, darul tău miroase a veşnică promisiune
România, poate că tu eşti Nirvana
fiindcă noi ştim că Nirvana există ca un monopol
al geografiei patriei,
                               şi-atunci am spus:

      Şi-atunci am spus:
     - Despre voi este vorba în acest ceas al poemului în faţa căruia
 nu veţi fi  niciodată altceva decât nişte căcănari guşaţi  care  ne
cotrobăiesc prin buzunarele noastre de scribi săraci, d-lor ticăloşi
- o masă de manevră care ne manevrează, ne recrutează
pentru a ne înmormânta în drapelul naţional
-          el însuşi o textilă pentru bermudaşi, cozi de topor sau telegenice
tampoane menstruale

      Şi-atunci am spus:
      Am văzut că pământul este al vostru, domnilor ticăloşi
Demosul este al vostru şi chiar fărâma mizeră de viitor
şi  chiar ultima pagină care se scrie înainte ca întreaga lume
să devină un ecran imens în spatele căruia noi ne-am înnămolit
şi ne sfârşim anonimi la periferia istoriei

    Și-atunci am mai spus:
     -  De cine te aperi tu România cu elicoptere de atac
ultrasofisticate radare şi subtile
armate de mici demoni zburători?

     Şi-atunci am mai spus:
   -  Pe scheletul tău roiesc omizile verzi ale armatei şi
comisioanele grase ale patriotismului

Pe burta-ţi suptă frige şi intră-n carne catarama liberală
La subsuorile tale năclăite se umflă domeniile social democraţiei

Pe spatele tău coşcovit se întinde recolta de scabie a drepteidestânga

Pe pieptul tău tatuat cu toate culorile se descuamează stângadedreapta

Tălpile tale crăpate zemuiesc de ţărănişti de oraş
care se umflă ca nişte apoplectice mici bube stacojii


Pe dosul tău fac valuri fronturile duhnitoare de ţopârlani
curgând gros în scutecul democrat

           După ceafa ta mişună crescătoriile de fraţi cu carapace neagră
colecţionari de etichete insigne şi ţignale 
şi elitiste colonii de trepăduşi celebri cu spume la gură
        De mâna ta atârnă brăţările profesiei sindicale
douăjdemii de tălpuitoare drepturi ale omului,
OZN-urile ONG-urilor de dansatori pe sârmă,
şi damigeana nesecată din care se prelinge
duios duhul neamului

-          în timp ce între un pas şi altul
scapă şi trenează obosita istorie revoluţionară
despre care Europa a înțeles doar pe jumătate
iar un sfert este invizibilă
       în timp ce contractul tău social înseamnă
nimic mai mult decât 
cotizaţia la doctor, contribuţia la poliţai, cota de onoare la avocat,
interesul la funcţionarul public
şi impozitul pe turnuri la arhitecții oraşului

-     România, o nouă victorie!
-          O nouă dictatură a victimelor.
-          O pace!
-          Încă o pace!
-          O … Nouă Pace!
România, EȘTI LIBERĂ!
         poţi striga:  Cetăţene proprietate al Statului, eşti
LIBER, PROTEJAT, ASISTAT şi RESPECTAT!
            (- o nouă reclamă pentru hârtie igienică /
             -   protezele dentare sclipitoare ale cuplurilor de politicieni /
            -   un sunet de trâmbiţă la ureche în talkshowuri cu mercenari și mediatori isterici)

Cetăţene: IUBIREA DE PATRIE, SACRIFICIUL,
UNITATEA NEAMULUI şi RĂCNETUL ISTORIEI!
Cetăţene, ai şapte vieţi pentru patrie
şi APOI şaptezecişişapte de vieţi pentru tine
    Cetăţene, -  îţi slăbesc nervii... Fii tare!!! 
    Fii eficient, cetăţene!
    Fii util, cetăţene!
    Fii fidel, cetăţene!
    Fii dedicat cetăţene!
    Fii rezonabil, cetăţene!
  
      CRAPĂ DRACULUI, la timp, CETĂŢENE!!!

          România, iată traducerea unui fragment de discurs
al ultimelor sesiuni parlamentare
         România, iată un nou fragment de discurs al
ultimelor sesiuni parlamentare:
          “Orice ideologie este relativă; absolute sunt numai necazurile
           pe care oamenii şi le fac unii altora”
Oh, România, vai și de cei scăpaţi!

      România, iată un vis care mă obsedează:
Se făcea precum că am ieşit noaptea pe stradă şi din ceea ce vedeam
nu mai recunoşteam nimic
    - în jurul meu se lăsase bezna şi un vânt şuierător
spulbera o palidă puzderie de stele
iar trombe galactice se întretăiau în depărtare
    - în licărirea lor fosforescentă
printre pâcle şi sunete ţiuitoare
subţiatele umbre ale unui prelung şir de orbi
înlănţuiţi către Calea Lactee
dincolo de puterea privirilor mele
dincolo de marginea lumii
dinspre sfârşit către începuturi
dinspre începuturi către sfârşit
         
        iar unul  cu o singură mână sufla într-o trâmbiţă spartă
iar altul într-un fluier crăpat
unul cu o singură mână zdrăngănea nişte clopote
iar altul băngănea într-o uriaşă tobă
unul cu o singură mână scofâlcea un acordeon
iar altul freca de obraz o scripcă
unul cu o singură mână târa după el un cinel
iar altul o piele de măgar
umplută cu apă
care forfotea
scâncea
mieuna
icnea
sâsâia
şi
clăbucea printre dinţi
pe care, Doamne, Dumnezeule !
am descoperit
urma sărutului meu
-  Şi-apoi un tunet năpraznic şi apoi o trezire
-  Şi-apoi nimic altceva decât
iată
… în adevăr un vis ridicol :
   
          România,  se făcea că eu sunt îngerul exterminator
şi sunt blestemul care arde în cuvinte amintirea faptelor tale…
      Se făcea că eu trebuia să scriu un fel de EPILOG
dar gura îmi era năclăită şi buzele uscate şi ochii tulburi
şi mintea usturătoare
în timp ce ziua de mâine mi se rostogoleşte prin cap
ca o bilă de rulment plină şi grea

în timp ce capul mi se rostogoleşte
între umeri ca o bilă de rulment năucă şi goală

în timp ce lumea se rostogoleşte cu noi între vremuri
ca o bilă de rulment din tinichea coclită

         Se făcea că eu trebuia să scriu un fel de EPILOG
dar gura îmi era năclăită şi buzele uscate şi ochii tulburi
şi mintea usturătoare
România, se făcea că simţeam că trebuie să spun “Tatăl Nostru” 
Şi-al meu Tatăl Nostru  suna cam aşa:     


       
          Tatăl nostru carele eşti  în  ceruri
                                                în ape
                                                în aer
                                                           precum şi
                                                 pre pământ

        Cu misterul numelui tău
trezeşte ochiul nostru care să te caute

        Fie împărăţia ta în noi
precum ţi-e a binelui blândă voie

        Dă-ne nouă astăzi  putinţa
De a ne hrăni cu pâinea vie/silnică a trupului tău

        Ajută-ne pre noi să ne iertăm păcatele noastre
precum şi neliniştea grijii greşiţilor noştri

        Ajută-ne pre noi să înţelegem izbăvirea
cu împăcare întru noi înşine
în afara căreia e tulburarea celui rău

 Pogoară peste noi putinţa de a ne mărturisi

         Pogoară peste noi iertarea ta
Precum şi a greşiţilor noştri

        Căci împărăţia ta pentru noi este
iar mărirea ta pentru înţelegerea noastră
iar puterea ta în încercarea neputinţei noastre
care putinţă
atunci
va fi…
           spre vecii vecilor…

                          Amin.

 România … se făcea că simt nevoia să spun un fel de “Tatăl Nostru”