STANGA
de Dan Ungureanu

Nu e oare anacronic si inutil sa mai discutam despre subiect? Nu e oare stinga subiectul depasit si enervant prin excelenta?
E greu de definit stanga politica. Nu din punctul meu de vedere, ci din punctul de vedere al cititorului: cuvintul nu poate fi rostit fara ca sa-i atraga in jur un roi de asociatii din cele mai neplacute, bazate pe experienta lui personala: deschiaburire, Baragan, pentru generatia batrina, politruci, limba de lemn, ratii si cozi pentru generatia adulta, Cintarea Romaniei, ore de istoria PCR si educatie politica pentru generatia care are 35 de ani.
A indeparta partea anecdotica, exemplele, ilustratiile, amintirile si pildele din discutie este dificil.

A trata abstract subiectul pare imposibil. E dificil, de asemenea, de gasit numitorul comun intr-un spectru politic ce cuprinde Khmerii rosii si miscarea altermondialista, stalinismul si teologia eliberarii din America Latina, socialistii francezi, anarhistii catalani, tricourile cu Che Guevara si Gulagul, anticolonialismul sau Partidul Baas.
Experienta fiecaruia dintre noi e eminamente negativa, pe de o parte, si diversitatea ideologica a raposatei stingi din defunctul secol XX e prea mare ca sa gasim o trasatura comuna tuturor miscarilor. Cinci decenii de propaganda or fi ajuns. Stinga nu mai intereseaza pe nimeni. O alta dificultate, mai profunda, irationala, vine din faptul ca dreapta e asociata, in limbile indo-europene, cu binele, iar stinga e asociata raului si ghinionului, intr-atit de mult, incit insusi numele ei e tabuizat si inlocuit permanent in limbile Europei. Stinga are un handicap simbolic ce dureaza de mai bine de cinci milenii, instalat in subconstient.
Dar oare ajung diversele nuante, mai intense ori mai pastelate, ale neoliberalismului de piata pentru un real dialog politic? Cu siguranta, nu.

Ideologie, stat, economie
Ce este o ideologie? Ideologia este analiza pe care o miscare politica o face privitor la fortele si conflictele dintr-o societate. Tot ideologie se numeste ansamblul solutiilor pe care le propune pentru binele societatii – presupus a fi inteles la fel de toti membrii ei.

As calca in subiect spunind ca si liberalismul este tot o ideologie. Biruinta lui recenta si relativa nu-l apropie mai mult de adevar si de bine. Nimeni n-a observat, dupa 1990, discursul ingrozitor de bilbiit al ideologiei liberale. El se poate rezuma cam asa: „Comunismul a murit, traiasca democratia!“ Fraza nu are sens, si este un sandwich foarte gros de silepse. Ea presupune ca:
1.totalitarismul Europei de est este una cu comunismul, socialismul si stinga;
2.sistemul politic totalitar si economia catastrofica s-au prabusit simultan;
3. si au fost inlocuite de democratie si economia de piata, care sint una.
in realitate, vorbim despre cel putin trei concepte diferite. Totalitarismul este un sistem de organizare a statului, ca monarhia absoluta, dictatura sau democratia. Economia de piata sau planificata e un sistem economic, fara legatura cu organizarea politica. Comunismul si socialismul sint ideologii, si fac parte dintr-o a treia logica. Pot exista tari totalitare cu economie liberala (Coreea de Sud, pina dupa 1980, Chile sub Pinochet); pot exista democratii cu economie centralizata, controlata de stat (sa presupunem o tara cu o singura resursa economica, de exemplu petrolul, hidrocentralele, fosfatii sau pestele – exploatata de stat si redistribuita: Turkmenistanul, Nauru, Marocul, Arabia Saudita, Kuweitul, Islanda, Norvegia si Québecul canadian sint exemple imperfecte).

Nu trebuie sa confundam sistemul economic al unei tari cu ideologia miscarii politice aflate temporar la putere. Sistemul economic priveste modul de productie; ideologia, liberala sau socialista, priveste doar redistributia ulterioara a profiturilor de catre stat: si tarile scandinave, si Statele Unite au economii de piata, dar in primul caz, statul redistribuie aproape egalitar veniturile, in al doilea caz – nu. (in Canada, 3% din contribuabili platesc 30% din impozite, fara sa se considere spoliati sau jefuiti.)
Discursul liberalismului biruitor de dupa 1990 a fost: „Liberalismul, economia de piata si democratia sint acelasi lucru“. Nimic mai fals, si nimic mai primejdios. Democratia este o forma de organizare politica, bazata pe alternanta politica intre partide, dintre care unul sau altul poate avea o ideologie liberala.
Presupozitia fundamentala a liberalismului este ca societatea functioneaza atunci cind economia este lasata libera. Preturile libere informeaza producatorii si consumatorii cu privire la ce e necesar ori nu societatii. Fiecare este platit dupa importanta muncii sale. Si salariile, si preturile sint transparente. Fiecare, vazindu-si de interesul individual, contribuie la binele comun. Efectele secundare ale egoismului fiecaruia (vezi Adam Smith) duc la binele comun, ca si cum o mina invizibila ar conduce lumea. Lobby-urile au chemarea de a povatui Parlamentul atunci cind, din greseala, anumite legi ar putea frina, involuntar, mersul spontan al economiei.

Presupozitia fundamentala a stingii este ca, dimpotriva, preturile nu mai sint capabile sa informeze consumatorul asupra valorii bunului, si ca piata nu e capabila sa furnizeze rentabil servicii necesare ca justitia, sanatatea si educatia. O alta presupunere este ca dezechilibrul dintre venituri foarte mari si unele foarte mici exclude anumite grupuri sociale de la dezbaterea politica – cu alte cuvinte, ca democratia fara egalitate nu inseamna mare lucru. Pentru stinga, efectele secundare sint predominant negative. Mai riguros vorbind, pentru liberalism, economia e un sistem cu un singur echilibru Nash, pentru stinga, economia poate avea mai multe stari de echilibru Nash, diferite de echilibrul optim.
in fapt, lasate in voia pietei, concernele farmaceutice isi concentreaza cercetarea pe medicamente care induc erectia ori stopeaza chelia, pe cosmetice si nu pe medicamente destinate malariei ori tuberculozei, boli specifice Africii si saraciei.

Fie exemplul malariei. A existat malarie in sudul Italiei si in Grecia, dar ea a fost suprimata prin desecari si prin suprimarea tintarilor cu DDT (azi pe nedrept hulit) – actiuni coordonate de catre stat. Exista malarie in Africa; ONG-urile occidentale si concernele farmaceutice distribuie perdelute contra tintarilor si medicamente antimalarice. Ele creeaza iluzia actiunii; dar este vorba de actiune haotica, individuala, nu colectiva. Perdelele si pastilele nu suprima problema.
Matematicienii, fizicienii si informaticienii sint la fel de necesari societatii. Ca informaticienii sint bine platiti stie toata lumea; munca lor are o utilitate directa, cuantificabila imediat, vandabila. Matematicienii in schimb, pe a caror cercetare teoretica se bazeaza programarea informatica, trebuie sa-si publice gratuit rezultatele cercetarii. Ei n-au nici o pirghie de presiune economica. Teoremele nu se pot nici vinde, nici breveta. N-a platit nimeni nici un fel de drepturi de autor pentru ca a calculat lagrangieni sau serii Fourier. Situatia fizicienilor este la fel de precara. Un specialist in vibratii isi poate oferi serviciile unei firme care produce avioane; un specialist in fizica atomica sau teoretica nu-si are locul pe piata muncii. Un chimist care face sapun si vopsea va fi mai bine platit decit unul care face chimie fundamentala.

intr-o societate de consum normala, un cintaret rock, un fotbalist si un prezentator TV vor fi mai bine platiti decit un arheolog, un paleontolog ori un meteorolog. Structura mijloacelor de productie, in secolul XXI, face ca bunurile si serviciile sa se poata multiplica enorm si misca mult mai rapid decit la inceputul secolului XX. in anii ’50, un fotbalist ca Pele cistiga de 100 de ori mai putin decit un fotbalist de azi; raspindirea televiziunii, crearea unei complicitati intre fotbalul-spectacol si publicitate a transformat in marfa ceva ce fusese la inceput un joc si un sport. in data de 2 ianuarie, dimineata, cind abia i-a trecut mahmureala Revelionului, un director de firma occidental a si cistigat tot atit cit un angajat obisnuit pina la sfirsitul anului.
Ce vrem sa spunem cu toate astea? Pe de o parte, ca exista bunuri (colective sau individuale, putin conteaza) ca teoremele matematice, pe care economia de piata le evalueaza foarte prost. Pe de alta parte, tehnologia mass-media creeaza dezechilibre distributive, in care o vedeta (animator TV, reporter, fotbalist, cintaret rock) va cistiga de o mie de ori mai mult decit urmatorul in calitate, pe care-l elimina. Masificarea creeaza risipa.

Analiza pretului in societatea de consum au facut-o Thorstein Veblen si Tibor Scitovsky. Societatea de consum nu e economie de piata. in economia de piata, consumatorul alege intre bunuri generice (mere, zahar, postav) si compara competent preturile. Producatorii din societatea de consum nu produc bunuri generice. Brand-ul este produsul. Adolescentii poarta blugi Levis si adidasi Nike, nu pantaloni si incaltaminte; ei nu-si cumpara haine ca sa se imbrace, ci ca sa semnalizeze simbolic apartenenta la un grup si sa-si faca vizibile veniturile. (Vorbind in jargon economic, ei nu-si cumpara blugi dupa o logica marginalista, ci dupa o logica Veblen.) Orice producator se distanteaza de ceilalti gasindu-si o nisa in piata, o categorie de cumparatori, si transformind produsul generic in produs unic. Calculatoarele, televizoarele, telefoanele celulare se perimeaza tehnic inainte de a se uza fizic, ceea ce favorizeaza o cerere artificiala. Cumparatorul, in societatea de consum, nu mai este capabil sa compare preturi, valori, rentabilitati – sau le compara in functie de valori simbolice induse de publicitate.

As ilustra dilema cu un singur exemplu, exemplul invatamintului superior. invatamintul este un serviciu. Accesul la invatamintul superior poate fi ori gratuit, ori platit. in primul caz, singurul criteriu de acces este meritul, reusita la un concurs de admitere. in al doilea caz, criteriul de acces este strain ideii de invatamint. Tinerii devin studenti fiindca parintii lor sint suficient de bogati ca sa le plateasca studiile. Profesorii sint mai putin exigenti – studentii care abandoneaza sint tot atitea taxe pierdute. A fi student la o facultate scumpa e un semn de statut social si nimic mai mult. Cei cu venituri medii isi vor indrepta copiii spre facultatile rentabile, dar fara interes stiintific (drept, economie), iar facultatile nerentabile, dar cu potential de cercetare (fizica, matematica, geologie) vor pierde. Ca piata aloca haotic se vede si din faptul ca, de pilda, Facultatea de Politologie are un numar imens de locuri, platite, si prospera, dar e absolut neclar la ce vor folosi sutele de absolventi politologi. Nu, consumatorul nu e atotstiutor. Nu, piata nu este elastica. Nu, preturile nu transmit informatie (nu informatia pe care o vad economistii, de fapt). Cei care cunosc pretul tuturor lucrurilor si valoarea nici unuia, economistii, n-ar trebui sa conduca societatea. Nu, firele de iarba n-ar trebui sa aiba coduri de bare.