Acidul Lysergic

E un monstru cu milioane de ochi multipli
e ascuns în toţi elefanţi săi şi în chiar noi
zbârnâie în maşina de scris electrică
el este electricitate conectată în sine însăşi, daca are fire
este o gigantică pânză de păianjen
şi eu mă aflu pe ultimul al milionulea infinit tentacul al pânzei de păianjen, un neliniştit
rătăcit, izolat, o larvă, un gând, un ins
unul dintre milioanele de schelete ale Chinei
una dintre erorile aparte
Eu Allen Ginsberg o conştiinţă distinctă
Eu care vreau să fiu Zeu
Eu care doresc să aud infinitele minuscule vibraţii ale eternei armonii
Eu care aştept cutremurat ca eterica muzică să mă nimicească în foc
Eu care-l urăsc pe Dumnezeu şi îi dau un nume
Eu care fac greşeli la eterna maşină de scris
Eu care sunt Osândit

Dar la îndepărtatul capăt al universului Păianjenul cel cu milioane de ochi, păianjenul
cel fără de nume
ţesându-se la nesfârşit pe sine însuşi
monstrul care în apropierea merelor, parfumului, căii ferate, televiziunii,
craniilor îşi pierde înţelesul de monstru
un univers care se înghite şi bea pe sine
sânge din propria-mi ţeastă
creaturi Tibetane cu pieptul păros şi Zodiacul pe stomacul meu
această victimă pentru sacrificat
incapabilă de a se simţi bine


Faţa mea în oglindă, părul rărit, vinişoare de sânge împânzindu-mi
ochii congestionaţi, poponar, o căzătură, cu pofte care vorbesc de la sine
un chiorăit, un mârâit, un tic nervos al conştiinţei în infinit
un excrement de muscă în ochii tuturor Universurilor
încercând să-mi salvez Fiinţa, incapabil să răzbat spre Ochi
vomit, sunt în transă, trupul mi-e zguduit de convulsii, stomacul
îmi chiorăie, gura îmi musteşte, sunt aici în Infern
oasele uscate ale miliardelor de mumii neînsufleţite nude încâlcite în plasă
Stafiile, sunt o Stafie
De aici de unde mă aflu în muzică, ţip la pereţii încăperii, ţip la oricine-le
de alături, la tine, Eşti tu Dumnezeu?
Nu, vrei să fiu eu Dumnezeu?
Nici un Răspuns de-acolo?
Trebuie ca întotdeauna să existe un Răspuns? îmi ripostezi,
şi dacă ar fi fost după mine sa răspund Da sau Nu –
Slavă Domnului că nu sunt Dumnezeu! Mulţumesc lui Dumnezeu că nu
sunt Dumnezeu!
Dar ceea ce doresc fierbinte este ca să existe un Da al Armoniei
să penetreze fiecare fărâmă a universului, în orice condiţii indiferent
daca un Da exista ...un Da exist...un Da tu eşti...un Noi


un Noi
şi acesta trebuie să fie un El, şi un Ei, şi un Lucru fără Răspuns
se târăşte, aşteaptă, tace mâlc, este pornit, este Trâmbiţele
Luptei, este Scleroza Multiplă
nu este speranţa mea
nu este moartea mea în Eternitate
nu este lumea mea şi nici poezia mea
Feriţi-vă de Cuvântul meu


E o capcană de Stafii ţesută de un preot în Sikkim sau Tibet
o urzeală în care stau întreţesute mii de fire multicolore,
o rachetă de tenis spirituală
în care atunci când privesc văd iradiante unde luminoase
o strălucitoare energie străbătând printre fire parcă de
milioane de ani
o jerbă de filamente schimbându-şi nuanţele care se substituie
una alteia ca şi cum
Capcana de Stafii
ar fi fost o imagine miniaturală a Universului
partea conştientă şi receptivă la senzaţii a maşinăriei de interdependenţă
făcând valuri spre exterior în Timp şi spre Cel care le priveşte pe toate
care-şi dezvăluie odată pentru totdeauna propria-i imagine miniaturală
repetată minuţios spre noi cu fără de sfârşit variaţii pretutindeni întregul său
fiind acelaşi în fiecare fărâmă a sa


Această imagine sau energie care se reproduce pe sine în chiar profunzimea
spaţiului marelui Început
în ceea ce ar fi putut fi un O sau un Aum
şi urmăreşte variaţii create de acelaşi Cuvânt care se învârte
în jurul lui însuşi după propriul model pe măsura originalei sale Apariţii
creându-şi o şi mai impetuoasă Imagine prin străfundurile Timpului
orbitând în afara sa de-a lungul fâşiilor de îndepărtate Nebuloase şi vaste Astrologii,
cuprinsă, pentru a fi dreaptă cu ea însăşi, într-o Mandala pictată pe o
piele de Elefant, sau în fotografia unei picturi pe şoldul unui surâzător Elefant
imaginar, deşi felul în arată elefantul e o poantă fără semnificaţie –
el poate fi un Semn fluturat de un Demon Învăpăiat, sau de un Căpcăun al
Transcedenţei,
sau într-o fotografie a propriului meu pântec în vid
sau în ochiul meu
sau în ochiul unui călugăr care a făcut Semnul
sau chiar de propriul său Ochi spre sfârşit aţintit spre Sine şi murind


şi chiar dacă un ochi poate muri
şi chiar dacă ochiul meu poate muri
monstrul cu miliarde de ochi, cel Fără de nume, cel Fără de răspuns,
cel mie Nedezvăluit, Fiinţa infinită
o creatură care se naşte pe sine
fremătătoare în fiecare particulă a sa, vede dintr-o dată diferit prin
toţi ochii
Unul şi nici Unul se merg pe căile lor
nu-i pot urma


Şi am descris aici o imagine a monstrului
şi voi mai scrie încă una
el se aseamănă cu Cryptozoarele
se târăşte şi se unduieşte pe valurile mării
vine să cucerească oraşul
se infiltrează în fiecare Conştiinţă
este tot atât de delicat precum Universul
mă face să vomit
fiindcă mi-e teamă o să sar peste înfăţişarea sa
el se profilează însă oricum
oricum el apare oricum în oglindă
el se vălureşte din oglindă ca si apa mării
e gama a miliarde ondulaţii
se scurge din oglindă şi-l îneacă pe privitor
îneacă lumea şi când îneacă lumea
se îneacă pe sine
pluteşte în largul spaţiu precum un cadavru saturat cu muzică
vuietul războiului în capul său
în pântecul său un râs de copil
un ţipăt de agonie în marea întunecată
un zâmbet pe buzele unei statui oarbe
a fost aici
n-a fost al meu
am vrut să-l folosesc pentru mine însumi
să fie eroic
dar nu este spre vânzare acestei conştiinţe
el îşi urmează pentru totdeauna calea sa
va întregi toate creaturile
va fi radioul viitorului
se va asculta pe sine în timp
are nevoie de odihnă
este obosit să se audă şi să se vadă pe sine
vrea o altă formă o altă victimă
mă vrea pe mine
îmi dă un bun temei
îmi dă raţiunea de a exista
îmi oferă răspunsurile fără de sfârşit
o conştiinţă spre a fi diferit şi o conştiinţă pentru a vedea
sunt sortit să fiu Unul sau Celălalt, să spun că sunt ambii şi
nici unul din ei
el poate să-şi poarte de grijă şi fără mine
el este Amândoi Fără de Răspuns (el nu răspunde la acest nume)
el zbârnâie la maşina electrică de scris
el dactilografiază un fragment de cuvânt
care nu înseamnă altceva decât un fragment de cuvânt

Mandala

Zei care dansează pe propriile lor corpuri
Noi flori se deschid uitând de Moarte
Cereşti ochi dincolo de deznădejdea iluziei
vad Creatorul gay
Trupe îşi ridică glasul în imnuri închinate lumilor
Steaguri şi flamuri fluturând în transcendenţă
În final rămâne o imagine cu un miliard de ochi ţintiţi în Eternitate

Aceasta este Marea Operă! Aceasta este Cunoaşterea! Acesta este Sfârşitul omului!


S.F. 2 iunie 1959

Acidul lisergic dietilamida-25 = LSD. Descoperit in 1938 de catre Albert Hofmann in 1938, LSD este una dintre cele mai puternice substante halucinogene cunoscute.