Despre libertatea de a cere castrarea violatorilor - 4

Publicat in "Timisoara" nr. 30/2009

Gama libertăţilor care decurg din articolele precedente se poate ilustra prin următorul raţionament, desigur subiectiv, limitat şi limitativ. Totuşi...
Începând cu „Libertatea Justiţiei”, putem spune că o limită a sa ar consta in deliberare şi încadrarea cazului într-o formă de pedeapsă, acordată rezonanţei contractului social.
Libertatea Statului este să drămuiască banul public şi să-şi recompenseze cetăţenii după merite şi acţiuni. Libertatea Statului este să–şi protejeze, în mai mică sau mai mare măsură, cetăţenii fiind pentru unii mumă iar pentru alţii ciumă. Statul este, prin consecinţa protecţiei sociale pe care o acordă infractorilor – „muma” acestora. Statul este, prin consecinţa protecţiei sociale pe care o acordă cetăţenilor defavorizaţi (pensii şi salarii sub limita calculată a „coşului zilnic”, incapacitatea de a asigura locuinţe şi locuri de muncă) – el însuşi bolnav şi sursă a bolii simbolic numită „ciumă”.
Libertatea Societăţii Civile este să-şi dea cu părerea şi să fie sau nu auzită, luată ori ne luată în seama. Şi să înţeleagă sau nu ce se întâmplă în spatele aparenţei servite de politicieni.
Libertatea cetăţeanului este să trăiască în limitele legilor, pe riscul şi pe norocul său de a se afla în lume, societate şi loc “la timpul potrivit şi în locul potrivit”.
Libertatea legilor este să dea sens acestei sintagme „timpul potrivit şi locul potrivit”.
Adică să întreţină dependentă existenţa noastră de noroc. Norocul, cel care devine singurul protector pe care ne putem baza în contextul relaţiei dintre prădător şi victimă.
Norocul de a nu fi deposedaţi de bunuri, jefuiţi, violaţi sau ucişi. Sau ghinionul...
Cu alte cuvinte suntem lăsaţi în voia sorţii de toate celelalte libertăţi.
Şi totuşi care ar fi armonia dintre aceste libertăţi ? Care este prioritatea libertăţilor fiindcă toate lucrurile din lume se înscriu pe o scară a priorităţilor sau ordine morală iar dacă ar fi fost suficient să trăim doar după „legea” misterioasă a norocului, la ce ar mai fi fost nevoie să plătim Statului care ne guvernează taxe şi impozite pentru protecţia noastă cea de toate zilele ?
Iar dacă totuşi ne supunem legilor statului, datoria noastră este să încercăm să le îndreptăm în aşa fel încât plaga infracţionalităţii să nu consume o felie atât de groasă din buget, să oblige infractorii să-şi ispăşească pedeapsa printr-o reparaţie adusă societăţii, să dăm sens celei odată numite „muncă silnică” şi să repunem în discuţie dreptul bestiei umane de a supravieţui parazitând pe munca omului cinstit.
În final să repunem poate în discuţie dreptul la viată al bestiei umane, fără a fi timoraţi de religii şi aproximaţia unui discurs despre drepturile omului. Care discurs oricât ar părea de generos, uman şi egalitar impune un sacrificiu al „pozitivului” în favoarea „negativului”, opune drepturile - principiului de dreptate. Iar acest conflict se răsfrânge asupra societăţii obligând-o la sacrificii materiale, care, daca ar fi să le punem sub genericul drepturilor, ne-ar îndreptăţi să le suportăm, însă puse sub genericul dreptăţii devin nedrepte fiindcă se hrănesc din condiţiile de existentă ale populaţiei, din fondurile publice care ar trebui să atenueze sărăcia şi lipsurile, să ofere o viaţă cât mai acceptabilă persoanelor dezavantajate.
În ce măsura este drept ca un criminal să trăiască pe cheltuiala publică, ferit de griji materiale si responsabilităţi, în contrast cu simplul cetăţean, sortit să îndure în favoarea primului restrângerea posibilităţilor de existenţă ?
Vedem că resursele nu se pot „întinde” în funcţie de drepturi. Ele rămân aceleaşi iar drepturile, cum e şi firesc, se ajustează în funcţie de resurse. Prin acordarea excesivă a drepturilor şi prin restrângerea „de circumstanţă” a obligaţiilor, deţinutul care nu produce nimic pentru societate devine un parazit iar societatea care favorizează o asemenea stare este nedreaptă. Sau „aproximativ nedreaptă” pentru că prin legile sale răstoarnă valorile, fiind mai dreaptă pentru unii, decât pentru ceilalţi.