M-am nãscut din întâmplare aici, domnule Gorbaciov,
desi puteam foarte bine sã mã nasc doar cu 100 km mai spre vest.
Carnea, oasele si sângele nu cunosc si nu au nevoie sã cunoascã
geografie, domnule Gorbaciov.
Carnea, oasele si sângele meu s-au nãscut fãrã apartenentã politicã.
Carnea, oasele si sângele meu nu sunt un simplu numãr pentru nici o ideologie, domnule Gorbaciov.
Carnea, oasele si sângele meu nu sunt simplu numãr al unui ostatic,
prizonier, soarece pentru experiente, animal de prãsilã ori sac de box.
Cine a agãtat în dreptul numelui meu un întâmplãtor numãr, domnule
Gorbaciov?
Ce se întâmplã cu cel care face comert cu oasele, carnea si sângele meu?
Ce se întâmplã cu cel care face comert cu oasele, carnea si sângele fratelui
meu, domnule Gorbaciov?
Ce se întâmplã cu cel care sfarmã cuibul pãsãrii?
Ce se întâmplã cu cel care sfarmã cuibul fratelui meu?
Cuibul pãsãrii nu poate fi sistematizat, domnule Gorbaciov?
Dar ce ne facem cu cel care în locul cuibului urzeste cazarma coliviei?
Gratiile nu sunt un punct de reper pentru o zonã geograficã, domnule
Gorbaciov.......
Lagãrul este un cuvânt care prefigureazã masacrul....
Ce se întâmplã atunci, cu cel care ucide pasãrea cântãtoare?
De ce lentila coloratã peste ochiul care vrea sã priveascã cerul, domnule
Gorbaciov?
De ce tipãtul frenetic în locul sfintei rugãciuni?
De ce geamãtul durerii si spaimei în locul soaptei fericite?
De ce sã hotãrascã lumina obscurã a noptii pentru faptele zilei?
De ce altul, pentru mine, domnule Gorbaciov?
Mama si tatãl meu nu fac politicã,
ei care si-au mãcinat vârsta la cãpãtâiul suferintelor mele, nu m-au vândut drept copil
de trupã.......
Nu sunt un luptãtor teleghidat, domnule Gorbaciov,
vocatia armei materiale îmi e strãinã
si totusi am lãsat câte un strop din sângele meu
peste tot pe unde ne vindem bine armele........
Stiu cã o baionetã în plus înseamnã un gram de pâine în minus, domnule Gorbaciov,
Stiu cã raidul ideologic al unui patriotic avion de vânãtoare consumã curentul
electric al orasului nostru, domnule Gorbaciov.........
dar eu nu sunt un luptãtor teleghidat
cãci a fi un luptãtor teleghidat înseamnã a fi împotriva fratelui meu, domnule Gorbaciov,
cãci a fi un luptãtor înseamnã a fi împotriva cuiva,
Cu ce drept sã fiu eu împotriva cuiva, domnule Gorbaciov?
Cu ce drept sã hotãrãsc eu culoarea fratelui meu?
Fratele meu nu este sclavul meu.
Fratele meu nu este sclavul si ostaticul capriciilor mele.
Fratele meu poate deschide usa când vrea,
Fratele meu are buzele lui care soptesc cuvintele lui
si nu le repetã (trebuie) pe cele ale mele, domnule Gorbaciov
Ce se întâmplã cu linia din palma fratelui meu?
Frontiera este sub degetul mare, semnul etern.........
Ce se întâmplã cu fratele nostru, domnule Gorbaciov,
cãci fratele nostru moare (se spune....) de foame
fratele nostru moare de frig într-o Europã fierbinte,
fratele nostru moare de frate, într-o galaxie a iubirii, domnule Gorbaciov
Dar ce ne facem cu Herr Komisar, care spune cã fratele meu este spionul meu
......
Herr Komisar spune cã fratele meu are întotdeauna un cutit ascuns la spate....
Herr Komisar spune cã fratelui meu nu-i trebuie lumina, nu-i este foame, nu-i
este frig....
Herr Komisar spune cã, împreunã, trebuie sã schimbãm culoarea fratelui meu -
“Totul pentru binele sãu” spune Herr Komisar, cãci iubirea lui Herr Komisar nu are limite, domnule Gorbaciov,
cãci singur Herr Komisar cunoaste sensul vietii fratelui meu.......
“Fratele tãu TRRRRREBUIE” spune Herr Komisar, “Munca înseamnã
libertate”, spune Herr Komisar, “Libertatea înseamnã muncã” spune Herr Komisar.
“Fratele tãu TRRRREBUIE”
Dar de ce, domnule Gorbaciov, în locul cuvântului trebuie, nu spunem: - e
firesc? Cuvântul trebuie, ar fi bine sã nu fie rostit.
Cãci fratele meu nu trebuie sã facã ce vrem noi.
Cãci fratele meu nu trebuie sã creadã în ce credem noi.
Fratele meu este o planetã care se învârteste în jurul axei sale.
De aici arta de a fi, domnule Gorbaciov. Dumneavoastrã stiti cã lumea nu este o cazarmã pentru planete. Dumneavoastrã cunoasteti cerul limpede unde soarele nu pune conditii pe cine sã lumineze.
Dar ce ne facem cu cei care ne spun cã ei au inventat ratiunea zilei si a noptii,
domnule Gorbaciov?
Dar ce ne facem cu cei care au multiplicat zidul chinezesc
pe harta cerului, domnule Gorbaciov,
Fratele meu este o planetã, domnule Gorbaciov,
Zidul chinezesc nu poate opri o planetã, dar dacã glontul lui Herr Komisar o sã omoare planetele, cerul va rãmâne pustiu, domnule Gorbaciov.
Planeta fratelui meu nu face parte din Partid, domnule Gorbaciov,
Planeta fratelui meu nu face parte din Siguranta Statului,
Planeta fratelui meu nu face parte dintr-o familie genialã de planete,
si totusi, din întâmplare, fratele meu este si el un om care poate întelege si stie ce vorbeste,
Dar de ce nu încercati sã îl chemati la dumneavoastrã, domnule Gorbaciov, sã stati de vorbã, asa, ca între doi oameni maturi?
Ar avea lucruri foarte grave sã vã spunã...
Ar vrea sã vã întrebe ce se întâmplã cu familia vecinului dumneavoastrã,
domnule Gorbaciov (aceastã problemã sunt sigur cã vã priveste personal...)
Ce se întâmplã cu familia vecinului dumneavoastrã de apartament, domnule Gorbaciov?
Nu simtiti cum cum peretii emanã o demonicã tensiune?
Nu auziti plânsetul tevilor goale de calorifer?
Nu auziti geamãtul conductelor înghetate?
Nu auziti în bezna odãilor bocetul uscatelor fire electrice?
Nu auziti chicotul foamei?
Fratele meu v-ar putea descrie locatarii bâjbâin prin mormanele de gunoi si negãsind iesirea...
Fratele meu v-ar putea descrie cum locatarii se strivesc,
unii pe altii, se devorã unii pe altii, în viermuialã, beznã, miasmã si moarte...
Fratele meu v-ar putea povesti despre acest apartament cu o odaie anume. Si în aceastã vecinã odaie anume, la vedere, v-ar putea povesti cum cineva se aratã zilnic, îsi ia masa în sala cu oglinzi a cârciumei din cartier, înghite decoratii din tuburi de medicamente, prizeazã oxigenul din spatiul cosmic, se sprijinã în bastonul cu care dreseazã câinii turbati si mai târãste dupã el o imensã legãturã cu chei.
Atunci când nu vrea sã fie zãrit se ascunde dupã o umbrelã mare si rosie si într-adevãr nimeni nu pare sã-l vadã...
Dar dacã privesti totusi cu atentie poti vedea în urma sa o harpie cu vârstã, fãrã vârstã ducând în lesã personaje cu ecusoanele apartamentului. Ele se hlizesc, se gudurã pe lângã câini,
burtile lor sunt rotunde si rãsfrânte,
picioarele lor sunt goale, scurte si groase,
mâinile lor asudate se frãmântã ferite în mânjite mãnusi albe,
fundul lor flescãit si lãsat poartã urma scaunului,
spatele lor de lup poartã blana oii,
privirea lor de smerenie sireatã se acoperã din când în când cu o pielitã de prudentã sireatã,
de pe obrajii lor puhavi picura vopseaua zilei, domnule Gorbaciov,
de pe buzele lor unsuroase - un hãmãit ovational,
- un chiorãit de hãmesealã,
- o blobloialã senilã,
nasul lor ascutit si pãros poartã belciugul de aur,
urechea lor zdrentuitã e cusutã cu cabluri de microfon,
din megafonul lor curge miasma salivei,
într-o mânã poartã hârdãul,
în alta o pensulã,
în alta o bâtã,
în alta o carte de telefon cu un singur nume,
cu o mânã înghiontesc,
cu o mânã cotrobãie în buzunarele trecãtorilor,
cu o mânã cersesc,
cu o mânã se tin de mânã, domnule Gorbaciov,
iar dumneavoastrã, domnule Gorbaciov nu cred cã îi salutati diplomatic respectuos în fiecare dimineatã, nu cred cã asistati la expedierea discretã a coletelor, nu cred cã dati din umeri, nu cred cã dati de foarte multe ori din umeri si vã gânditi la fratele meu ca la cineva care are nevoie de vizita lui Herr Komisar...
iar eu,
scriu acest poem, domnule Gorbaciov, stiind cã n-are de ce sã-mi fie fricã de Herr Komisar,
dumneavoastrã mi-ati spus cã n-are de ce sã-mi fie fricã de Herr Komisar...
Mi-ati spus, si “stiu” cã Herr Komisar doarme cu Constitutia sub pernã,
Stiu cã n-o sã mã lase sã mor de infarct,
Stiu cã prietenii sãi n-o sã-mi sfarme oasele prin vre-un subsol si n-o sã-mi facã “binefãcãtoare injectii” in creier,
fiindca, domnule Gorbaciov -
Herr Komisar l-a cunoscut si-l detestã pe doctorul Mengele,
Herr Komisar nu tolereazã amintirea din Haiti si nici
revolutia “culturalã” chinezã si nici moartea pãrintelui Popjelusko,
Herr Komisar comisar nu are nici o legãturã cu ororile staliniste, cu înscenãrile penale, cu Nurnbergul viitor...
fiindcã Herr Komisar este cel mai bun personaj din
apartamentele noastre, domnule Gorbaciov...
El ocroteste Constitutia,
Ochii sãi stau deschisi la viitorul luminos,
El asteaptã cu bucurie si încredere ziua de mâine când numele sãu va fi rostit si abia atunci i se vor cunoaste - recunoaste meritele,
Abia atunci copiii sãi îl vor putea recunoaste. Acesta este bunul meu tatã, vor spune ei cu mândrie! Fie-i batrânetea linistitã si ostenelile lui rãsplãtite! Omenia, bunele sale purtãri si trusa de ajutor ce-o poartã la piept, sub hainã, alãturi de inutilul pistol pe a cãrui teavã asteaptã inutilul glonte
pe care e scris numele meu...
Herr Komisar iubeste Poezia, domnule Gorbaciov !
Herr Komisar îsi riscã viata pentru Poezie, domnule Gorbaciov !
fiindcã el n-o sã mã calce pe trotuar cu masina
si nici un automobil personal al istoriei nu va fi împins, pe sosea, sub un urias camion ...
Orizontul e roz, Herr Komisar !
Iti multumesc anticipat pentru poemul pe care îl primesti, îl respiri.
Domnul Gorbaciov este martorul voluntar al acestei faceri necesare care se cheamã: un poem cu totul întâmplãtor în Europa.
Si orice asemãnare între persoanele cunoscute si faptele cunoscute si faptele faptelor noastre cunoscute este pur întâmplãtoare?
Chiar fratele meu pur întâmplãtor... si totusi existã.
Atunci
ce se întâmplã cu fratele meu si fratele nostru,
domnule Gorbaciov,
Ce se întâmplã cu fratele nostru, domnule Gorbaciov,
despre care fratele meu are lucruri foarte grave sã vã spunã...?
octombrie 1989, Timisoara
P.S.
Acum se moare de glont în România, domnule Gorbaciov!
18 decembrie 1989, Bucuresti
Apãrut în Revista “Orizont” nr. 1, 1990
Un post scriptum
Într-o convorbire cu reporteri ai postului de televiziune BBC, întrebat fiind despre datele si semnificatia poemului Scrisoare deschisa despre fratele nostru, domnule Gorbaciov , poem despre revolutie aparut în nr. 1 din 6 ianuarie 1990, în revista “Orizont”
am explicat cã acest text a fost expediat printr-un contact ocazional postului de radio “Europa Liberã”, încã în luna octombrie 1989, dar cã, din pãcate, a fost receptat abia în ultimul moment. (chiar în prima zi a Revolutiei). Poemul a mai fost expediat - printr-un curier diplomatic pe aceeasi adresã, în zilele de 18-19 decembrie (1989), având ca adaos, un P.S. disperat: “Acum se moare de glont în România, domnule Gorbaciov!”, cu certitudinea cã el va fi înteles ca un semnal de alarmã. Evenimentele s-au precipitat imprevizibil însã, dictatura a cãzut, România s-a metamorfozat brusc, revolutia a dobândit control asupra situatiei.
Apelul meu, care incriminã pe de-o parte starea internã din România, iar pe de altã parte, cautã sã implice politica de reformã si democratizare, politica de mânã întinsã, oferitã în mod exemplar într-un gest de salut-invitatie apre o Casã a Europei în contradictie cu ceea ce se întâmplã la noi în tarã.
Am mentionat, cã, dacã as avea permisiunea de a propune un candidat pentru Premiul Nobel pentru Pace (fãrã sã diminuez valoarea celorlalte propuneri) l-as propune pentru acest premiu pe domnul Gorbaciov, implicatiile acestei propuneri fiind multiple.
Ca sã mã rezum la un singur motiv, esential dupã opinia mea, as atrage atentia cã întreaga restructurare a tãrilor din Estul Europei, care a dinamitat sisteme dogmatice, falimentare, antiumane în ultimã instantã, a fost propulsatã (si posibilã astfel) prin politica lui Mihail Gorbaciov.
Constiinta blocurilor s-a întânit într-o constiintã europeanã.
Aceastã personalitate cu adevãrat beneficã a devenit de multã vreme si în constiinta româneascã un punct de referintã pentru ideea de reformã si eliberare.
Încerc sã nu mã gândesc la faptul cã Uniunea Sovieticã de ieri brejnevistã, rigidã, imperialistã, agresivã, ar fi sugrumat revolutia româneascã de acum (pactând complicitar cu clanul Ceausescu) cu panglica rosie a cortinei de fier.
Iar dacã aceastã cortinã nu mai existã, iar dacã, ZIDUL a fost sfãrâmat, iar dacã baia de sânge româneascã a fost- speram - ultimul pret plãtit libertãtii, o purificare prin sânge a constiintei noastre, putem cu împãcare, simplu, sã-i dãruim domnului Gorbaciov un binemeritat gând bun de care stim cã are nevoie.
“Orizont” nr.2, p.5, ianuarie 1990, Timisoara
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu