Facand un simplu bilant, in scenariul afectiv care ma cuprinde, am fost un personaj direct si sincer, asa cum mi-a placut intotdeauna sa ma gandesc. Dar, conform unei subtextualizari, felul meu tumultos, pe nerasuflate, usor dramatic in a aborda probleme de a anumita nuanta, sa-i spunem, emotionala, se intoarce impotriva mea.
Uneori mi se pare ca inteleg bine de ce. Pentru ca sub aisrbergul aparentelor, nesfarsitul albastru din minte plasmuieste proiectii difuze, care, ca si in meandrele unei oglinzi aburite, reflecta o puzderie de imagini, aproape identice si totusi, putin ori poate mai mult, distorsionate, variante nelinistite a ceea ce parea a fi. Si de care incep sa ma apar cu altele noi, tocmai pentru ca una din ele s-ar putea sa ma prinda nepregatit si atat de vulnerabil, incat sa ma hotarasc sa trec de la suprafata spre adanc, si asta ireversibil. Iata insa un rationament care nu rezolva nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu