Despre scenarii şi despre personaje

ţin degetele pe mouse şi flama roşie care se târăşte pe masă
Am mâinile întinse
Aspir cu palmele energia despre care nu ştiu aproape nimic
şi mi-o închipui ca o electrizare
de scene diverse
aşa ca într-un film
unde până aproape de capăt este vorba despre nişte persoanaje
fără legătură între ele
şi unde aflu că ele se întretaie fără a se atinge şi fără a se cunoaşte
dar se autoflagelează încercând să-şi suporte scenariile
şi replicile pe care nu şi le doresc, care îi chinuie şi îi transformă în
alte persoanje care la rândul lor se autoflagelează încercând să-şi suporte scenariile
şi replicile pe care nu şi le doresc
care îi chinuie şi îi transformă în alte persoanje

unde poate că este vorba despre un cuplu care trăieşte veşnica dramă a conflictului
dintre cel care ţine la celălalt mai mult
şi cel care ţine la celălalt mai puţin
şi unde se minte mai mult
şi unde se minte mai puţin
şi-apoi
totuşi mai mult
când unul mereu îl aşteaptă
pe celălalt
care aşteaptă cu totul altceva
şi unde fiecare dintre ei aşteaptă
se vede bine
altceva
dar continuă să trăiască împreună
ca două personaje care încearcă să-şi suporte scenariile
şi replicile pe care
poate
nu şi le doresc

unde poate că este vorba despre un fel de subiect cu cineva care
scrie mesaje unui prieten imaginar
a cărui fotografie atârnă în rame
şi scrie la rândul sau
despre sine şi despre alţii
care scriu la rândul lor despre alţii
într-un fel de carte care conţine toate cărţile
dar în care nu a crezut niciodată nimeni
fiindcă rămâne doar la limita scrisului
şi-a promisiunii
promisiune
ce va cuprinde toate cărţile cele scrise şi cele nescrise
pentru care personajul nostru uita să respire
şi se cufundă într-un şir de imagini vertiginoase
care-i consuma într-o
secundă
existenţa
şi îl rezumă la un fragment nesemnificativ de scenariu
unde nici măcar nu mai importă
dacă
dialogurile văzute pe muţeşte
sunt rezonabile
ori crâncene
sau totuşi suportabile
sau
într-un anume moment pot face să ne dea lacrimile
fiindcă ne amintesc de propria noastră neputinţă de a face suportabile
toate acele replici care ne-au construit
şi care
ne consumă

unde poate că este vorba despre un fel de subiect
cu cineva care
se priveşte tot mai perplex
şi nu se poate obişnui cu imaginea mâinilor sale
întinse pe masă
şi care nu se poate bucura de nimic
fiindcă îşi ia prea în serios
imaginea mâinilor sale întinse pe masă
procesul vertiginos de îmbătrânire
şi vlaga celor din urmă mişcări
departe de “tot ce-ar fi putut să fie“
şi de felul prea serios în care a privit lucrurile
şi
în general
propriu-i scenariu şi replicile pe care nu şi le doreşte
acum

unde poate că este vorba despre cea care pleacă de-acasă şi rătăceşte printre
mesajele telefonice pe care
le scrie
le şterge urma
şi schimbă neâncetat melodiile soneriei
pentru a-şi pierde urma în scenariile cu replici pe care nu şi le doreşte
pe care le substituie altor replici
ce urmează să intre în noul scenariu
cu un crâmpei din “ceea ce ar fi putut să însemne viaţa ei“
într-un alt fel rescrisă
dar care nu se împlineşte
căci
un nou fragment din ceea ce poate că este vorba
se întâmplă

şi unde poate că este vorba despre
Lumea Perfectă a chat-ului
în care toţi ne întreabăm oare cum arată sufletul nostru
mesager pe meridianele site-urilor
– atracţia hipnotică a unor interminabile şiruri de replici
– oare cum arată sufletul nostru
înlocuit de culori şi semne care dansează
– ritmurile sacadate lente hipnotice de lounge şi chillout
pe fondul celebrei imagini cinematografice
în care personajul nostru preferat
se apropie
se tot apropie
păşind lent
pe o stradă care alunecă la fel de lent în faţa sa
– personajul nostru preferat
învăluit în aura sa de singurătate
care dă profunzime următorului scenariu

unul care aparent nu are nici o legătură cu nimic
din cele de până acum
ci doar se inseră pentru a pregăti un final
cu totul neprevăzut
de care
orice scenariu care se respectă încearcă să ţină seama
şi să îndrepte sensul replicilor
ca şi cum ne-am preface că nu ştim
că toate se îndreaptă spre acelaşi final
de care nu scapă nimeni
si unde aproape toate replicile sunt cele pe care nu ni le-am dorit
cele care ne-au chinuit şi ne-au transformat în
alte persoanje
care la rândul lor se autoflagelează încercând să-şi suporte scenariile
şi replicile
pe care nu şi le-au dorit
care îi chinuie şi îi transformă
în alte
...personaje