România Post Scriptum

 România, iată un vis care mă obsedează:

      Se făcea precum că am ieşit noaptea pe stradă

 şi din ceea ce vedeam nu mai recunoşteam nimic

-          “o căldură copleşitoare şi un frig ascuţit”

-           “foc şi pucioasă şi un vânt dogoritor” stătea scrijelit pe ziduri

iar relicve ale sfinţilor pluteau în aer

                                                         cu privirea ferită

mistuindu-se în gemete

      Se făcea că istovit de foame şi sete

ţineam mâna întinsă

iar printre degetele mele precum dintr-o clepsidră

susura pulberea roşie a clădirilor şi lungile eşarfe sângerate ale

unor generaţii

care s-au orbit, România,

pentru binele şi măreţia ta,

exersând ura încarnată drept un element al

armoniei cosmice,

fărâmiţându-ţi sub tălpi “pâinea noastră cea de toate zilele”,

sticlă pisată, jăratec şi cioturi de fier înroşit, România

        maldăre de foi vinovate în trombă pe străzi

lipindu-ni-se mâzgos de buze

şi jerpelitele tale stindarde ca nişte vipere în jurul gleznei

încolăcite

      Se făcea că un ţipăt strident şi un dangăt de clopot

plesnise sticla oglinzii, România,

       căci eu cu o oglindă încercam să ricoşez

răsuflarea otrăvită a diavolului bântuind în cromozomii naţiei

care nu este alcineva decât chicotul legiunilor de avocaţi, de vameşi

şi de poliţai ce rod la rădăcina ta România,

      căci eu cu o oglindă coclită de excrementele legilor

încerc să ricoşez coridoarele interminabile ale tribunalelor

pe  putregaiul  cărora se  construiesc  noile  cartiere rezidenţiale

      ­ o replică postrevoluţionară a grandorii ceauşiste

      - o acumulare nostalgică de reziduuri ale arderii pasionale

care ne ţâşneşte pe gât 

     - o întoarcere pe dos a esofagului

     -  un stomac  ulceros  care terciuieşte  intimitatea ultimă

a "omului politic"

         Căci  - atunci – în oglindă - am văzut

spulberate vrafuri de cărţi în morala tâmpeniei idealiste

cum că poezia ar putea  să  schimbe ceva

în conştiinţa prăpădită a cititorului...

      Şi am văzut cititorul muribund

şi cadavrele cititorilor

îmbălsămând  epocile

înjunghiaţi  precum  mieii, România

      şi am văzut seminţia  Demosului

suflând nătâng din trâmbiţe de circ lângă rugul poeziei

care este rugul cuvântului şi-al grăuntelui nostru de sânge

      şi am văzut că Demosul nu are nevoie de poezie

Şi-atunci am spus:

      Demosul este o pompă care se amorsează pentru a umple maţul 

noilor tale guvernări unde “nimeni nu e mai presus” de lege,

România,

    - Iată logica imunităţii parlamentare,

iată o meserie nouă, rentabilă, protejată

care spală urmele democraţiei

          Demosul  este  un râgâit al  demografiei  care  năpădeşte planeta

cu viermi umani

       Demosul este oglinda lipsei de discernământ a poetului

cumpărat cu câțiva cenți în campaniile electorale

și cântând melodiile zilei și amestecând continuu cuvintele

România

      - Flecăreala ta politică fură CLIPA pe care nu tu ne-ai dat-o !

      - Privirea ta ţanţoşă şi preţioasă anunță prezența unei boli atât de cunoscute ...

       - Clefăitul lacom al fălcilor  “oamenilor de bine” aleşi

ne infestează somnul !

România,

               la  fiecare  pas te freci de un vameş care-ţi înfige dinţii  în  vena gâtului

România,

                sub  perna ta se aude ticăitul maşinii infernale a fricii,

nechezatul fantomei ceauşiste – fojgăitul -  vânzoleala călăuzelor,

talciocul  ţigănesc întinzându-se ca o lepră  peste oraşe,

balada mârlăniei colective şi un canon de

agresivitate care păzeşte şi păstrează eficienta dezordine publică,

     România,

                    ar trebui să vezi pe la colţuri înflorind gras SRL-rile Justiţiei,

abia atunci ai să înţelegi că pe bani puţini

poţi avea un Proces de 30 de ani care perpetuează generaţii.

                  Ar fi trebuit să vezi SRL-urile Şcolii de Medicină

înflorind pe la colţurile dolarului

abia atunci vei înţelege că doar cu bani potriviţi

poţi urca din examen în examen până la intermedierea de rețete de

fericire publică

            Ar fi trebuit să vezi  SRL-urile Universităţilor Epocii Noi

înflorind pe la colţurile periferiei

abia atunci vei înţelege că doar cu ceva mai mulţi bani

poţi avea dintr-un obtuz funcţionar bugetar cel puţin

un Doctor Honoris Causa

             Ar fi trebuit să vezi SRL-urile SRL-urilor

înflorind pe la colţurile Diviziilor financiare

abia atunci vei înţelege că doar cu o grămadă de bani

poţi avea un întreg oraş clădit peste clădirile administraţiei sale

peste clădirile care stau clădite deasupra Consiliului Local

şi cu cele care stau clădite deasupra Consiliului Judeţean, peste

clădirile care stau deasupra Parlamentului

care stau clădite peste clădirile Echităţii Sociale

care stau deasupra budoarului preşedintelui

deasupra portretului veștejit al regelui

         şi clădirile care stau clădite peste baia cu aburi

unde se află Palatul Mass-media

care stă clădit peste

Pivniţa cu Rezerve ale Statului

care stă clădită peste clădirile azilurilor de bătrâni care

se înalţă deasupra Pompei de Vacuum

care ne face să ne pulseze sângele prin conductele de încălzire

Oh, ce imensă erecţie !!!

 - La fiecare pas furnicăreala producţiei de intelectuali şi zornăitul de

arginţi ce îndoapă buzunarele deştepte ale celor care

te-au vândut cu gramul, România,

de la unul la altul

şi-napoi

şi-napoi de la unul la altul,

     cazinourile şi universităţile de mahala şi noua protipendadă 

într-acest ceas mult aşteptat al măsluitorilor de cărţi,

al tropăituluì limbii de lemn şi-al năpârliţilor puhavi şi guşaţi

propovăduitori de bine colectiv

şi înfăptuitori de istorie,

România,

               întreaga ta biografie stă acum sub semnul cartierelor Coca-Cola

şi al muşcăturii vârtoase din hamburgerul mioritic

              - un slalom printre nenumăratele vize ale democraţiei,

reclame pentru scurgerile

şi detergenţii interminabilului imperiu al ambasadei kafkiene

spre care toate uşile îţi sunt deschise

România,

             demonii administraţiei tale îşi înghit coada

precum şerpii din acvariile politice

            ouăle lor de imortalitate adună energia cosmică

şi-o scurg în găurile negre ale universului naţional

acolo unde se termină generaţiile de sacrificiu

şi unde existenţa noastră primeşte un sens

      Procesiunile tale de ciocli rânjind pe toate gardurile

înghesuiţi la hârdăul istoriei într-o binecunoscută

compensare de tip freudian

şi  hlizeli în faţa  aparatelor de fotografiat

şi îndelungi strângeri  de mână în faţa camerelor TV

şi dansul grotesc -  costume  şi cravate ­ ceremonii de uniforme

şi  emanaţiile unor cărători de portrete

În numele tău: “Cu facere de Bine sau Rău: Ţara Mea !”

        România, darul tău miroase a veşnică promisiune

România, poate că tu eşti Nirvana

fiindcă noi ştim că Nirvana există ca un monopol

al geografiei patriei,

                               şi-atunci am spus:

      Şi-atunci am spus:

     - Despre voi este vorba în acest ceas al poemului în faţa căruia

 nu veţi fi  niciodată altceva decât nişte căcănari guşaţi  care  ne

cotrobăiesc prin buzunarele noastre de scribi săraci, d-lor ticăloşi

- o masă de manevră care ne manevrează, ne recrutează

pentru a ne înmormânta în drapelul naţional

-          el însuşi o textilă pentru bermudaşi, cozi de topor sau telegenice

tampoane menstruale

      Şi-atunci am spus:

      Am văzut că pământul este al vostru, domnilor ticăloşi

Demosul este al vostru şi chiar fărâma mizeră de viitor

şi  chiar ultima pagină care se scrie înainte ca întreaga lume

să devină un ecran imens în spatele căruia noi ne-am înnămolit

şi ne sfârşim anonimi la periferia istoriei

    Și-atunci am mai spus:

     -  De cine te aperi tu România cu elicoptere de atac

ultrasofisticate radare şi subtile

armate de mici demoni zburători?

     Şi-atunci am mai spus:

   -  Pe scheletul tău roiesc omizile verzi ale armatei şi

comisioanele grase ale patriotismului

Pe burta-ţi suptă frige şi intră-n carne catarama liberală

La subsuorile tale năclăite se umflă domeniile social democraţiei

Pe spatele tău coşcovit se întinde recolta de scabie a drepteidestânga

Pe pieptul tău tatuat cu toate culorile se descuamează stângadedreapta

Tălpile tale crăpate zemuiesc de ţărănişti de oraş

care se umflă ca nişte apoplectice mici bube stacojii

Pe dosul tău fac valuri fronturile duhnitoare de ţopârlani

curgând gros în scutecul democrat

           După ceafa ta mişună crescătoriile de fraţi cu carapace neagră

colecţionari de etichete insigne şi ţignale 

şi elitiste colonii de trepăduşi celebri cu spume la gură

        De mâna ta atârnă brăţările profesiei sindicale

douăjdemii de tălpuitoare drepturi ale omului,

OZN-urile ONG-urilor de dansatori pe sârmă,

şi damigeana nesecată din care se prelinge

duios duhul neamului

-          în timp ce între un pas şi altul

scapă şi trenează obosita istorie revoluţionară

despre care Europa a înțeles doar pe jumătate

iar un sfert este invizibilă

       în timp ce contractul tău social înseamnă

nimic mai mult decât 

cotizaţia la doctor, contribuţia la poliţai, cota de onoare la avocat,

interesul la funcţionarul public

şi impozitul pe turnuri la arhitecții oraşului

-     România, o nouă victorie!

-          O nouă dictatură a victimelor.

-          O pace!

-          Încă o pace!

-          O … Nouă Pace!

România, EȘTI LIBERĂ!

         poţi striga:  Cetăţene proprietate al Statului, eşti

LIBER, PROTEJAT, ASISTAT şi RESPECTAT!

            (- o nouă reclamă pentru hârtie igienică /

             -   protezele dentare sclipitoare ale cuplurilor de politicieni /

            -   un sunet de trâmbiţă la ureche în talkshowuri cu mercenari și mediatori isterici)

Cetăţene: IUBIREA DE PATRIE, SACRIFICIUL,

UNITATEA NEAMULUI şi RĂCNETUL ISTORIEI!

Cetăţene, ai şapte vieţi pentru patrie

şi APOI şaptezecişişapte de vieţi pentru tine

    Cetăţene, -  îţi slăbesc nervii... Fii tare!!! 

    Fii eficient, cetăţene!

    Fii util, cetăţene!

    Fii fidel, cetăţene!

    Fii dedicat cetăţene!

    Fii rezonabil, cetăţene!

  

      CRAPĂ DRACULUI, la timp, CETĂŢENE!!!

          România, iată traducerea unui fragment de discurs

al ultimelor sesiuni parlamentare

         România, iată un nou fragment de discurs al

ultimelor sesiuni parlamentare:

          “Orice ideologie este relativă; absolute sunt numai necazurile

           pe care oamenii şi le fac unii altora”

Oh, România, vai și de cei scăpaţi!

      România, iată un vis care mă obsedează:

Se făcea precum că am ieşit noaptea pe stradă şi din ceea ce vedeam

nu mai recunoşteam nimic

    - în jurul meu se lăsase bezna şi un vânt şuierător

spulbera o palidă puzderie de stele

iar trombe galactice se întretăiau în depărtare

    - în licărirea lor fosforescentă

printre pâcle şi sunete ţiuitoare

subţiatele umbre ale unui prelung şir de orbi

înlănţuiţi către Calea Lactee

dincolo de puterea privirilor mele

dincolo de marginea lumii

dinspre sfârşit către începuturi

dinspre începuturi către sfârşit

         

        iar unul  cu o singură mână sufla într-o trâmbiţă spartă

iar altul într-un fluier crăpat

unul cu o singură mână zdrăngănea nişte clopote

iar altul băngănea într-o uriaşă tobă

unul cu o singură mână scofâlcea un acordeon

iar altul freca de obraz o scripcă

unul cu o singură mână târa după el un cinel

iar altul o piele de măgar

umplută cu apă

care forfotea

scâncea

mieuna

icnea

sâsâia

şi

clăbucea printre dinţi

pe care, Doamne, Dumnezeule !

am descoperit

urma sărutului meu

-  Şi-apoi un tunet năpraznic şi apoi o trezire

-  Şi-apoi nimic altceva decât

iată

… în adevăr un vis ridicol :

   

          România,  se făcea că eu sunt îngerul exterminator

şi sunt blestemul care arde în cuvinte amintirea faptelor tale…

      Se făcea că eu trebuia să scriu un fel de EPILOG

dar gura îmi era năclăită şi buzele uscate şi ochii tulburi

şi mintea usturătoare

în timp ce ziua de mâine mi se rostogoleşte prin cap

ca o bilă de rulment plină şi grea

în timp ce capul mi se rostogoleşte

între umeri ca o bilă de rulment năucă şi goală

în timp ce lumea se rostogoleşte cu noi între vremuri

ca o bilă de rulment din tinichea coclită

         Se făcea că eu trebuia să scriu un fel de EPILOG

dar gura îmi era năclăită şi buzele uscate şi ochii tulburi

şi mintea usturătoare

România, se făcea că simţeam că trebuie să spun “Tatăl Nostru” 

Şi-al meu Tatăl Nostru  suna cam aşa:     

       

          Tatăl nostru carele eşti  în  ceruri

                                                în ape

                                                în aer

                                                           precum şi

                                                 pre pământ

        Cu misterul numelui tău

trezeşte ochiul nostru care să te caute

        Fie împărăţia ta în noi

precum ţi-e a binelui blândă voie

        Dă-ne nouă astăzi  putinţa

De a ne hrăni cu pâinea vie/silnică a trupului tău

        Ajută-ne pre noi să ne iertăm păcatele noastre

precum şi neliniştea grijii greşiţilor noştri

        Ajută-ne pre noi să înţelegem izbăvirea

cu împăcare întru noi înşine

în afara căreia e tulburarea celui rău

 Pogoară peste noi putinţa de a ne mărturisi

         Pogoară peste noi iertarea ta

Precum şi a greşiţilor noştri

        Căci împărăţia ta pentru noi este

iar mărirea ta pentru înţelegerea noastră

iar puterea ta în încercarea neputinţei noastre

care putinţă

atunci

va fi…

           spre vecii vecilor…

                          Amin.

 România … se făcea că simt nevoia să spun un fel de “Tatăl Nostru”